Banii unei asociaţii din Mazepa s-au evaporat. Locatarii şi-au plătit facturile, dar au rămas fără apă caldă

Banii unei asociaţii din Mazepa s-au evaporat. Locatarii şi-au plătit facturile, dar au rămas fără apă caldă
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În ultimul timp au început să apară din ce în ce mai multe fraude comise de administratorii asociaţiilor de locatari * De această dată, o asociaţie din Mazepa s-a ales cu o datorie de 110.000 de lei către APATERM


Membrii unei asociaţii de locatari din cartierul Mazepa se plâng de faptul că sunt aproape de a rămâne fără utilităţi, deşi şi-au plătit toate contribuţiile la întreţinere. Conform acestora, administratoarea Veronica Scurtu este cea care, pe parcursul anului 2012, ar fi băgat banii locatarilor în buzunar.

S-au prins când era prea târziu

Potrivit locatarilor, nimic nu ar fi ieşit la iveală, dacă luna aceasta locatarii nu s-ar fi trezit cu apa caldă oprită. "Ne-am dus la Apaterm, pentru a vedea ce s-a întâmplat. Ştiam că există o mică datorie, dar nicidecum una din cauza căreia să se sisteze furnizarea apei calde. În momentul în care am ajuns acolo, ni s-a comunicat faptul că asociaţia ar avea o datorie de 110.000 de lei. Nu ne venea să credem", a spus Dorel Chiţoiu, unul dintre locatari.

Conform cenzorului asociaţiei, Leonid Stan, de 83 de ani, ultima verificare a actelor contabile ale asociaţiei, ar fi avut loc în luna iunie 2012. "La momentul respectiv, toate actele erau în perfectă ordine. Nu pot să înţeleg ce s-a întâmplat", a spus cenzorul asociaţiei 193.

“Începând din iulie 2012 nu cred că au mai fost plătite datoriile către Apaterm", a adăugat Dorel Chiţoiu.

Cazuri sociale

În asociaţia respectivă locuiesc în principal persoane în vârstă, iar sistarea apei calde şi a căldurii poate duce la situaţii tragice. "Vreau ca această doamnă să plătească până la ultimul bănuţ. Noi avem pensii foarte mici, ne chinuim să ne plătim întreţinerea, sistăm căldura prin apartamente ca să nu consumăam atât de mult, iar această doamnă îşi bate joc de noi. Nu se poate aşa ceva!", a spus Neculai Timică.

Totuşi, Veronica Scurtu susţine că nu ea este de vină pentru cele întâmplate. "Nu aş vrea să comentez acest fapt. Pot spune însă că mi-au fost luate din casă mai multe acte de către membrii asociaţiei. Eu pot spune că nu am făcut nimic. Îmi voi angaja un avocat pentru a vedea cum se poate ieşi din această situaţie", a spus aceasta. Pe de altă parte, preşedintele asociaţiei 193 a depus deja o plângere la Poliţiei împotriva administratorului, iar în urma acesteia Apaterm a reluat furnizarea apei calde.

Primăria este legată de mâini

Conform preşedintelui asociaţiei de proprietari, s-au făcut demersuri încă din luna iulie a anului 2012 pentru schimbarea administratorului, în schimb oamenii municipalităţii au dat un răspuns cel puţin ambiguu. 

"Privind punerea la dispoziţia asociaţiei a unei echipe de control financiar, pentru verificarea situaţiei financiar-contabile a asociaţiei, vă informăm că verificarea gestiunii financiar contabile reprezintă atribuţia legală nemijlocită a comisiei de cenzori, aşa cum este prevăzut în legea 230/2007 ", se arată în comunicarea Primăriei Galaţi. Pe de altă parte, în acelaşi text, oamenii Municipalităţii spun că ar putea verifica situaţiile unor asociaţii, însă prin sondaj. "Conform atribuţiilor serviciului, efectuăm verificări tematice, prin sondaj, la solicitarea unuia sau mai multor membri ai asociaţiei, asupra activităţii administrative şi a activităţii financiar-contabile a asociaţiei", se mai arată în comunicarea dintre Primăria Galaţi şi Asociaţia 193.

De altfel, singura posibilitate prin care Primăria Galaţi poate interveni în funcţionarea asociaţiilor de proprietari, este aceea de a efectua un control mai stric al atestării administratorilor. În acest moment niciun administrator nu poate ocupa această funcţie, fără un atestat oferit de municipalitate.

Cazul Asociaţiei 193 nu este unul singular. Reamintim că în luna decembrie a anului 2012, "Viaţa Liberă" a relatat pe larg cazul Mariei Hoţescu, administrator al mai multor asociaţii de locatari din Galaţi. Aceasta a dat mai multe tunuri, a fost reclamată la Poliţie, însă nici până în ziua de azi nu i s-a interzis să mai practice această meserie.   

Până când se vor mişca lucrurile în Primărie în acest sens, unica speranţă a proprietarilor este ca în aceste cazuri să depună plângeri la Parchet şi la Poliţie.

Citit 5031 ori Ultima modificare Joi, 24 Ianuarie 2013 13:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.