Distrusă chiar la împlinirea a 100 de ani de la inaugurare, linia Galaţi-Bârlad nu mai poate fi reparată

Distrusă chiar la împlinirea a 100 de ani de la inaugurare, linia Galaţi-Bârlad nu mai poate fi reparată
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Repunerea în funcţiune a liniei ferate, grav afectată de o alunecare de teren în zona Brateş, este un scenariu deocamdată imposibil, din cauza costurilor: peste 10 milioane de euro * CFR nu vrea să se implice, TFG încă evaluează situaţia * Zona continuă să fie instabilă şi există riscul ca imobilele din partea de sus a versantului să fie afectate


Fenomenul geologic ce a distrus vineri linia ferată Galaţi - Tuluceşti le dă bătăi de cap tuturor celor care au afaceri sau case în zonă. Mai mult, în doar câteva zile, peisajul s-a schimbat radical, în "râpa lui Tuluc" apărând noi fisuri, dar şi noi dealuri. Culmea este că în apropierea liniei ferate nu a apărut niciun utilaj sau muncitor, care să pară că ar încerca să repare în vreun fel dezastrul creat de natură. Motivul este unul cât se poate de simplu. Deocamdată, nu se ştie cine va scoate bani din conturi, pentru realizarea respectivei lucrări.
Conform purtătorului de cuvânt al CFR, Oana Brânzan, linia a fost închiriată şi nu se poate pune problema să se implice în repararea ei compania de stat. "Până în 2015, prin contract, de respectiva linie se ocupă Transferoviar Grup Infrastructură, compania care a închiriat de la CFR respectivul traseu", a spus aceasta.
Pe de altă parte, conform surselor din cadrul companiei TFG, directorul general al acestei firme s-ar afla în aceste zile la Galaţi, pentru a efectua o evaluare în teren a situaţiei şi pentru a vedea exact ce soluţii se impun în acest caz. Oricum, în zonă lucrările vor fi de lungă durată.
Deşi punctul de vedere oficial al CFR, venit de la Bucureşti este că această companie nu va face nimic pentru remedierea situaţiei, conform deciziei luate într-o şedinţă de urgenţă ce a avut loc la sediul Prefecturii Galaţi, CFR Infrastructură va înainta Ministerului Transporturilor o informare amănunţită asupra situaţiei actuale, astfel încât să se poată lua măsuri pentru repunerea în circulaţie a liniei ferate şi aducerea terenului la starea iniţială cât mai curând posibil.

Amintire cu surpări

Unul dintre ciobanii care îşi mâna oile prin râpă, îşi aminteşte că nu este pentru prima dată când au apărut astfel de probleme în respectiva porţiune. "Acum vreo 10-12 ani ştiu că se deformase pământul în aşa hal încât apăruse chiar o insuliţă în mijlocul Brateşului. Atunci au adus o grămadă de utilaje, dar acum văd că nu e nimeni", a spus acesta.
Este a doua oară când au loc surpări de teren în zonă. În 1993, circulaţia trenurilor pe ruta Galaţi - Bârlad a fost întreruptă pentru un an, după ce s-a rupt linia, iar în anul 2000, după o nouă surpare, viteza trenurilor ce treceau prin zonă a fost restricţionată la 10 kilometri pe oră. Prezenţa izvoarelor subterane din apropierea lacului Brateş acctentuează instabilitatea terenului. De altfel, o echipă de silvicutori şi-a făcut apariţia luni pentru a evalua posibilitatea plantării de arbori, lucru ce teoretic ar mai putea stabiliza terenul. O soluţie tehnică, ce ar implica ranforsarea dealului din apropierea şi reconstrucţia terasamentului căii ferate ar costa, după primele estimări, peste 10 milioane de euro. În cazul în care nici CFR şi nici TFG nu vor dori să investească, istoria căii ferate ce leagă Galaţaiul de Bârlad se va opri după 100 de ani, centenarul fiind sărbătorit în primăvara trecută.

Case pe marginea prăpastiei

Mare parte din deal a început deja să o ia la vale, câteva case aflându-se chiar pe buza prăpastiei. Zona respectivă părea total părăsită luni dimineaţă, când singurele voci ce se auzeau erau cele ale câinilor comunitari, scăpaţi din adăpostul pe care tronează inscripţia "Vier Pfotten". De altfel, la mai puţin de 30 de metri de gardul adăpostului, pământul ce forma dealul a luat-o la vale. În imediata apropiere a adăpostului se află alte câteva construcţii, unele având destinaţii comerciale, altele fiind case.
Am încercat să stăm de vorbă cu cei de la Inspectoratul în Construcţii, pentru a afla în ce măsură aceste imobile se află în pericol, însă Cristian Capetis, şeful acestei instituţii, ne-a spus că astfel de solicitări se pot face în scris, precizând însă că va fi nevoie de o expertiză tehnică amănunţită, pentru a se vedea dacă respectivele construcţii sunt în pericol.
Pe de altă parte, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă îi sfătuieşte pe proprietarii din zonă să fie atenţi la orice semn ce poate indica iminenţa alunecărilor de teren. "Familiarizaţi-vă cu împrejurimile, micile schimbări în peisajul local vă pot alerta asupra unei potenţiale ameninţări viitoare mai mari. De asemenea, uşile sau ferestrele se blochează pentru prima dată, apar noi crăpături în pereţi sau fundaţie, pereţii exteriori sau scările se depărtează de clădire, apar crăpături care se măresc progresiv în sol sau în zonele pavate, apar defecţiuni la utilităţile subterane, se formează movile de pământ la baza pantelor şi apa ţâşneşte din pământ în locaţii noi", a spus Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Şedinţă la Prefectură

În cursul zilei de luni a avut loc o şedinţă la Prefectură, pentru a se stabili cum se vor desfăşura lucrurile în viitor, vizavi de surparea căii ferate. Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrica Paţilea, grupul de suport tehnic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de accidentele pe căile de comunicaţie, constituit din reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia Transporturi Feroviare, Autoritatea Feroviară Română, CFR Infrastructură, SC Transferoviar Grup SA, Direcţia Penitenciarelor, Consiliul Judeţului Galaţi, SC Proiect SA, s-a întrunit sub coordonarea prefectului judeţului Galaţi, Emanoil Cătălin Bocăneanu. "În urma analizei, s-a dispus asigurarea continuităţii transportului persoanelor pe ruta Galaţi - Tuluceşti cu mijloace auto şi aplicarea măsurilor de securizare a perimetrului, prin marcare, patrulare şi blocarea accesului din ambele sensuri, pe drumul adiacent liniei de cale ferată, cu atât mai mult cu cât zona continuă să fie instabilă şi, din experienţa alunecărilor de teren anterioare, se estimează că fenomenul durează circa o lună ", a declarat Petrica Paţilea. Potrivit aceleiaşi surse, în cel mai scurt timp se va face o evaluare a pagubelor, dar şi a impactului economic şi social generat de această calamitate şi se vor identifica soluţii de finanţare pentru efectuarea studiilor geologice, pentru întregul perimetru, inclusiv pentru zonele limitrofe celei calamitate acum.

Citit 5694 ori Ultima modificare Marți, 26 Februarie 2013 13:31

11 comentarii

  • postat de Marian Tesileanu
    Luni, 04 Martie 2013 17:52
    I.C. stie ce spune. In curind insa, in urma noastra vor ramine numai cei ce nu stiu ce vorbesc. A mai fost asa:urmasii Romei de pe malurile Dunarii s-au uitat ca trogloditii 1800 DE ANI la picioarele podului lui Traian pina au fost in stare sa faca si ei unul!
    0
    0
    Raportează
  • postat de Blade
    Joi, 28 Februarie 2013 20:21
    Oare, nu secarea lacului Brates poarta "vina"? Scopul pt care s-a introdus in suparafata arabila. o suprafata egala de luciu de lac , nu-si mai are fundament economic. Lasati natura sa-si reafirme vocatia milenara de a echilibra , "dezechilibrele" trecerii omului pe acest pamant. Iar calea ferata, puneti-o asa cum a zis un antevorbitor pe acest site.
    0
    0
    Raportează
  • postat de cfr
    Miercuri, 27 Februarie 2013 16:29
    galatenii viseaza poduri peste dunare,tuneluri pe sub fluviu si se poticnesc ca niste putori ordinare pt a repara o linie pe 700 m ,miroase a minciuna pe undeva,ori interesul este pt a nu mai fi reparata pt a castiga ceilalti transp. rutieri,ori cea cu podul sau tunelul este pt a amagi electoratul atat de naiv al galatiului,doamne ce naivi...
    0
    0
    Raportează
  • postat de SB
    Miercuri, 27 Februarie 2013 07:38
    Asa se intampla cand privatizezi fara cap ... la fel va fi si cu CFR Marfa ... Nu poti sa privatizezi doar mijloacele mobile , trenurile alea nu zboara , ci merg pe o infrastructura , ce necesita interventii .
    Cu respect
    0
    0
    Raportează
  • postat de t.t.
    Marți, 26 Februarie 2013 22:19
    Sa se studieze documentatia de la arhiva daca ar mai exista acum,ca la prima alunecare de teren specialistii au ajuns la concluzia ca la peste 50m adincime este o apa curgatoare in viteza prin crapaturile mari facute dadeau drumul la traverse de cale ferate si erau duse de apa,sau probabil este vreo punga din care s-a extras gaz metan sau petrol si pe timpul acela se pompa apa cu sare pt. a mentine echilibrul.La citi pilon de beton s-au bagat in pamant ar fi trebuit nici sa nu se clinteasca pamantul,s-au mai bine o facea suspendata pe piloni prin brates,ca tot a folosit betonulsi armatura la peste 30 m adincime.
    0
    0
    Raportează
  • postat de flo
    Marți, 26 Februarie 2013 21:09
    Solutia mai scumpa, dar mult mai eficace este ceea ce s-a scris si mai jos, despre linia filesti-tulucesti, prin sat costi !! Acopera mai multe localitati, deci pasageri mai multi! Dar cum in Romania totul se gandeste minimal... nici o sansa! 100 de ani e de ajuns pt o linie care asa a ramas de la inaugurare! La fel ca multe alte linii care au limita de viteza mai mica decat in al doilea razboi mondial: galati-tecuci, faurei-buzau, tecuci-faurei-bucuresti, asta ca sa numesc linii de pe raza defunctei regionale Galati!
    0
    0
    Raportează
  • postat de George
    Marți, 26 Februarie 2013 11:48
    Ar putea fi reparata dar au aparut interese multe din partea privatilor cu Maxi-Taxi. In plus eu stiu ca nu chiriasul trebuie sa repare ce strica natura c proprietarul. CFR trebuie dat in judecata de catre TFC.

    Si apropo e TFC nu TFG.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Iron IQ
    Marți, 26 Februarie 2013 10:51
    Nimic nou sub Soare.
    Aceste alunecari au o istorie lunga, eu doar i-mi amintesc ca prin anii 74-75 trenurile mergeau ca ochiul mortului prin zona tot din cauza terenului instabil.
    Solutia nu este sa se cheltuiasca azi bani ca maine sa o luam de la capat mai la nord sau mai la sud, doar urcand linia pe o zona stabila se poate rezolva aceasta problema.
    Se obtine astfel o line cu capatul la Filesti si care poate deservi si alte localitati noi si importante aparute in zona metropolitana.
    Economic poate fi mai scump azi dar investitia va genera stabilitate si permite accesul multor cetateni la un serviciu bazic.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Eroziune se va amplifica prin lipsa fondurilor financiare a celor de la amenajări funciare. Programe a UE nu pot fi accesate?
    Marți, 26 Februarie 2013 10:51
    Întreruperea lucrărilor a celor de la amenajări funciare din cauza lipsei investiților va amplifica eroziunea bazinului hidrografic a Prutului și a văi și vadului Prutului, bazat pe instabilitatea solului datorat loess-ului, a apei freatice ridicate, neamenajări hidrotehnice a Râului Prut și a deselor inundații cât și a micilor mișcări tectonice a faliilor de suprafață. Știu că URSS nu vroia să se implice în amenajarea malului lor și de aici întârzierile din perioada lui Ceaușescu.
    0
    0
    Raportează
  • postat de livia
    Marți, 26 Februarie 2013 06:33
    Mai bine cu mâinile în buzunar, decât cu mâna pe un pix, pentru a gândi vreun proiect util, nu?! HALAL SPECIALIŞTI! Dezolant!
    0
    0
    Raportează
  • postat de IC
    Marți, 26 Februarie 2013 05:50
    Citat: "Unul dintre ciobanii care îşi mâna oile prin râpă, îşi aminteşte că nu este pentru prima dată când au apărut astfel de probleme în respectiva porţiune. "Acum vreo 10-12 ani ştiu că se deformase pământul în aşa hal încât apăruse chiar o insuliţă în mijlocul Brateşului. Atunci au adus o grămadă de utilaje, dar acum văd că nu e nimeni" Atunciexistau unele din cele mai puternice intreprinderi de constructii din tara .Numai IEELIF Galati avea in dotare peste 150 dragline si excavatoare ,aproximativ acelasi numar de buldozere ,peste 400 screpere ,utilaje specializate pentru lucrari de terasamente ,ca sa nu mai vorbesc de utilajele existente la IUGC ,TC ,ACind ,ICCF , ICH etc . Nu sunt un nostalgic al vremurilor de atunci ,dar un program ar fi trebuit ca cei in drept sa se fi gandit la un program minim de investitii ,poate in irigatii , care sa presupuna existenta unor astfel de utilaje si la care autoritatile sa poata apela in caz de situatii de urgenta ,de calamitati naturale si nu numai.Nu cred ca in tot judetul mai sunt una sau doua dragline ,utilaj de baza in astfel de interventii . Cand am vazut maretul program de reabilitare a amenajarilor de irigatii m-a umflat pur si simplu rasul ,chiar daca se vorbea acolo de canalul Siret Baragan ca de a noua minune a lumii , cu ce resurse financiare si tehnice v-a fi realizat(uzinele de utilaje de constructii sunt de mult in Turcia facute cratiti) si ce rezolva din cele 3,5 milioane de hectare care necesita reabilitare. Am deviat putin de la subiect poate pentru a sublinia faptul ca sunt alte lucruri mai urgente de facut si ca linia Galati Barlad ,in actuala conjunctura, nu mai are nici o sansa .Au venit silvicultorii si ce sa faca ? Rolul lor poate incepe ,in cazul de fata ,dupa consumarea fenomenului si stabilirea pe cale naturala a echilibrului , acum pot sa se uite mult si bine . Am mai spus-o si o repet ,mai ieftin ar fi ocolirea lacului Brates sau urcarea liniei pe terasa ,poate fi o varianta la indemana si indepartarea traseului liniei ,in zona alunecarii ,de piciorul taluzului la distanta corespunzatoare iesirii din zona ascendenta a patului de alunecare ,prin executarea unui dig terasament -fundatie cale(cca 1 Km ) prin lacul Brates . In orice caz , nu trebuie indepartata nici o lopata din pamantul care a umflat linia , daca se umbla acolo ,alunecare va porni sigur din nou si v-a ajunge si la sosea.
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.