Gălăţeni cercetaţi pentru contrabandă cu arme

Gălăţeni cercetaţi pentru contrabandă cu arme
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În urma descinderilor, poliţiştii au ridicat de la locuinţele suspecţilor mai multe arme şi muniţie deţinute ilegal


Vineri dimineaţă, poliţiştii gălăţeni, cu sprijinul colegilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat trei percheziţii la domiciliile unor persoane din municipiul Galaţi suspectate că ar deţine ilegal arme. Astfel, în urma descinderilor, poliţiştii au ridicat de la locuinţele suspecţilor o armă de vânătoare, tip carabină, o armă de tir cu glonţ, o ţeavă de armă, 27 cartuşe de vânătoare, două pistoale tip airsoft şi trei tuburi cartuş. "Întrucât persoanele în cauză nu au putut prezenta acte de provenienţă sau autorizaţii de deţinere a armelor, acestea au fost reidicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor", se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului  Galaţi. Mai mult, s-a lăsat şi cu persoane invitate la secţie. "Trei persoane, respectiv doi bărbaţi de 24 şi 50 ani şi o femeie în vârstă de 60 ani, au fost aduse la audieri, poliţiştii stabilind că armele respective au fost aduse în ţară din străinătate", se mai arată în comunicatul remis de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi. Persoanele suspecte sunt cercetate acum sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată cu arme şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

 

Citit 1587 ori Ultima modificare Vineri, 05 Aprilie 2013 19:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.