O evaluare economică a societăţii locale de furnizare a apei potabile, SC Apă Canal, arată că, pentru ca aceasta să devină eficientă, ar trebui ca numărul angajaţilor să scadă cu 191. Potrivit declaraţiilor primarului Dumitru Nicolae – care nu a vrut să precizeze prin ce modalitate vor fi concediaţi oamenii (şomaj, disponibilizare etc) – „deocamdată este o idee şi vom vedea dacă o vom aplica”.
Edilul şef a precizat că SC Apă Canal trebuie să îşi dovedească eficienţa, cu atât mai mult cu cât pentru derularea celor două proiecte ISPA (apă-canalizare şi gestionarea gunoiului menajer), primăria municipală a contractat în 2004 un credit de la BEI în valoare totală de aproximativ 45 de milioane de euro.
„Este un credit cu garanţie guvernamentală, cu perioadă de graţie [până în prezent, municipalitatea nu a început plata ratelor] şi cu dobânzi mici, care nu depăşesc cinci la sută. Totuşi, singura condiţie pe care ne-a impus-o Uniunea Europeană a fost aceea ca societatea Apă Canal să fie eficientă”, a declarat Dumitru Nicolae.
Primarul a adăugat că diminuarea numărului de angajaţi ai societăţii, precum şi creşterea tarifului la apă potabilă (cu 21,11 la sută, decizie luată în urmă cu o lună, de CL) ar putea conduce la rentabilizare. În acest moment „pierderile din reţea sunt de aproximativ 48 la sută, din care 12 la sută sunt pierderi tehnologice”, a mai recunoscut primarul…