Dezastru pe bani publici: 800.000 de euro irosiţi pe un port de agrement care s-a ruinat înainte de a fi terminat

Dezastru pe bani publici: 800.000 de euro irosiţi pe un port de agrement care s-a ruinat înainte de a fi terminat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Portul de ambarcaţiuni realizat la Galaţi din fondurile Ministerului Turismului şi Primăriei s-a ruinat înainte de a fi terminat


După mulţi ani de aşteptare, în 2010, Galaţiul ar fi trebuit, la modul teoretic, să-şi facă debutul pe piaţa turismului fluvial. Atunci, pe malul Dunării şi-a făcut apariţia un port de ambarcaţiuni, ridicat din bani europeni, care ar fi trebuit să-i scutească pe proprietarii de bărci din Galaţi de drumurile la Brăila sau Tulcea. Din păcate, lucrurile au fost făcute prost încă din faza de proiect. Drept urmare, primul îngheţ mai serios a distrus o mare parte din port.

Iniţial, investiţia de la Galaţi a fost realizată cu fonduri de la Ministerul Turismului. În total, valoarea portului a fost de 3.558.291 de lei, din care zece la sută a reprezentat-o contribuţia locală, restul fiind investiţia Ministerului Turismului.

În ciuda sumei consistente cheltuite pentru un debarcader modest (căci asta este amintitul port), finalitatea este un deyastruoasă. Zilele trecute, unul dintre proprietarii de ambarcaţiuni a sunat la redacţia “Vieţii libere”, plângându-se de condiţiile oferite. “După ce că plătim o grămadă de bani, cei care administrează acest aşa-zis port de ambarcaţiuni îşi bat joc de noi. În momentul în care vrei să-ţi cobori ambarcaţiunea pe apă, rampa de acces este blocată de maşinile şmecherilor şi nimeni nu se oboseşte să le îndepărteze. Mai mult, teoretic, pe timpul nopţii, portul este păzit. Eu am rămas fără câteva echipamente din barcă şi mi s-a spus că, potrivit contractului, nu este responsabilitatea lor”, a spus omul.

Bani pentru nimic

Conform Hotărârii Consiliului Local Galaţi datată 30 mai 2013, proprietarii de ambarcaţiuni mari, cu lungime de 12 metri şi lăţime de 2,4 metri, trebuie să scoată din buzunar suma de 652 de lei în fiecare lună, cei care deţin ambarcaţiuni mijlocii, cu o lungime de nouă metri şi o lăţime de 2,2 metri, plătesc 458 de lei pe lună, în timp ce proprietarii de ambarcaţiuni mici trebuie să achite 298 de lei pe lună.

În acest moment, portul de ambarcaţiuni, chiar dacă nu a fost recepţionat în totalitate de către Primărie, este administrat de Gospodărire Urbană (fostul ADP) şi este păzit de o firmă privată, care are contract cu Primăria Galaţi. Firma este responsabilă pentru eventuala dispariţie a ambarcaţiunilor, nu însă şi de bunurile lăsate de proprietari în bărcile din port.

Conform auditului solicitat de primarul Marius Stan, la controlul fondurilor alocate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului au rezultat abateri financiar-contabile, iar marea problemă o constituie faptul că Primăria nu a inventariat situaţia reală a lucrărilor terminate şi recepţionate parţial, şi nici lucrările rămase de executat faţă de preţul devizului general. „Încercăm să găsim o soluţie legală pentru a clarifica situaţia de acolo”, a spus Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

Citit 3796 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Iulie 2013 17:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.