Profesorii gălăţeni vor boicotarea tezelor unice

Profesorii gălăţeni vor boicotarea tezelor unice
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cele mai multe cadre didactice gălăţene sunt gata să boicoteze desfăşurarea tezelor cu subiect unic, organizate în luna mai în şcolile gimnaziale. Asta arată rezultatele referendumului din unităţile şcolare gălăţene, privind forma de protest pe care o aleg membrii sindicatelor din educaţie.

La sfârşitul lunii martie, toate cele patru federaţii reprezentative din educaţie au început consultarea membrilor din ţară. Nemulţumirile reprezentanţilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), F.S. „Spiru Haret”, Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) şi F.S.N. „Alma Mater” sunt legate în special de neaplicarea Legii 221/2008 privind majorările salariale în educaţie.

Majoritatea membrilor Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi, afiliat FEN, sunt gata să boicoteze examenele naţionale, arată rezultatele.

Astfel, din datele furnizate de preşedintele celui mai mare sindicat local, Valeriu Diculescu (foto), din cei peste 4.000 de membri respondenţi, 1.700 au preferat această formă de protest. Alţi aproximativ 1.500 au ales să protesteze prin participarea la un miting organizat în Capitală. Cei mai puţini (900) cred că o grevă generală la sfârşitul anului şcolar ar fi de bun augur pentru rezolvarea nemulţumirilor lor.

„Elevilor şi părinţilor care se tem că vor fi afectaţi la examene de protestele din şcoli le transmit că este tot în interesul lor ca profesorii să-şi ceară drepturile. Totuşi, eu sper să nu se ajungă acolo”, a comentat liderul SIP alegerea colegilor din şcoli.

Cei aproximativ 1.700 de sindicalişti afiliaţi la FSLI Tecuci au votat în egală măsură pentru toate cele trei forme de protest, după cum ne-a declarat ieri liderul Mircea Petică.

Cele 550 de cadre didactice afiliate la Sindicatul „Educaţia” Galaţi (membru al FS „Spiru Haret”) preferă greva generală şi abia apoi mitingul sau boicotarea examenelor naţionale.

Sindicatul „Spiru Haret” Galaţi nu a încheiat referendumul printre membri săi.

Forma de protest, decisă la Bucureşti

În funcţie de rezultatele consultărilor din ţară, federaţiile din învăţământ vor lua o decizie privind acţiunile de protest abia la sfârşitul săptămânii viitoare. Între timp, de la iniţierea referendumului şi până la centralizarea rezultatelor, s-au schimbat şi datele problemelor reclamate de sindicalişti. Dacă, pe de o parte, de sporurile din învăţământ nu s-a mai atins nimeni, de cealaltă parte, creşterile salariate s-au amânat pentru ianuarie 2010, iar bugetul Educaţiei a fost redus cu 800 de milioane de lei.

Citit 702 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.