Un gălăţean a cumpărat scrumbie stricată

Un gălăţean a cumpărat scrumbie stricată
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un gălăţean atrage atenţia asupra produselor care pot fi cumpărate pe piaţă. Bărbatul, Neculai Chelaru, a cumpărat ieri mai multe kilograme de scrumbie de la o societate de profil din Piaţa Centrală. Când a ajuns acasă, însă, a observat că mai multe scrumbii sunt stricate. Imediat s-a întors la pescăria de unde şi-a făcut cumpărăturile şi a solicitat să-i fie schimbată marfa. Iniţial s-a lovit de un refuz, pe motiv că a băgat degetele în scrumbie. „Nu au vrut să îmi schimbe peştele. Eu nu vreau să fac reclamaţie, ci să mi se dea marfă de calitate”, ne-a explicat gălăţeanul.

La a doua încercare, Neculai Chelaru şi-a rezolvat problema. Cum gălăţeanul apelase la ajutorul presei, la faţa locului şi-a făcut apariţia şi proprietarul pescăriei. „Domnul a făcut cumpărăturile cu câteva ore în urmă. Există două variante, ori a cumpărat peştele din altă parte, ori l-a ţinut în soare şi s-a stricat. Nu există peşte stricat în unitatea noastră. Asta este o răzbunare. Concurenţa vrea să îmi facă rău, deoarece vând scrumbia mult mai ieftin decât ei”, a susţinut proprietarul pescăriei.

„Şi anul trecut am păţit o chestie asemănătoare, dar atunci mi-au schimbat imediat peştele”, a adăugat Neculai Chelaru.

Spusele bărbatului au fost întărite şi de alţi cumpărători, care au recunoscut că li s-a îmtâmplat şi lor să cumpere peşte nu tocmai proaspăt din galantarele societăţii respective.

Citit 14956 ori Ultima modificare Joi, 27 Martie 2014 17:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.