A dat foc casei după ce s-a certat cu soţul

A dat foc casei după ce s-a certat cu soţul
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O ceartă conjugală a creat pagube de mii de lei la Tecuci. Luni seară, în familia Mălairoş a pornit o ceartă. Maria Mălairoş, supărată nevoie mare, s-a răzbunat pe imobilul în care locuia, dându-i foc. Pompierii au ajuns imediat la faţa locului, dar intervenţia a durat foarte mult. Flăcările s-au extins şi la locuinţa vecină, unde au ars 200 de metru pătraţi de acoperiş, dar şi o parte din mobilier. "Din primele cercetări a reieşit faptul că a fost vorba de o acţiune intenţionată, pe fondul unei neînţelegeri conjugale. A fost nevoie de intervenţia a trei autospeciale cu apă şi spumă, dar şi de un echipaj SMURD. Din fericire, nu s-au înregistrat victime", ne-a declarat maiorul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi. Cazul a fost preluat de poliţişti, care vor face o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor care au dus la producerea incidentului.

Citeşte şi: Cine îi cunoaşte? Trei tineri au EVADAT de la Penitenciarul Tichileşti

Citit 1234 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Iulie 2014 14:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.