Comparaţie 2014 - 2009/ Cum au votat gălăţenii la alegerile prezidenţiale

Comparaţie 2014 - 2009/ Cum au votat gălăţenii la alegerile prezidenţiale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* În Galaţi, Victor Ponta a obţinut cu şapte procente peste scorul înregistrat la nivel naţional * Klaus Iohannis are, în schimb, cu cinci procente mai puţin la Galaţi decât în restul ţării *  În comparaţie cu scrutinul din 2009, Ponta a câştigat aproape 25.000 de voturi în plus faţă de Mircea Geoană, iar Klaus Iohannis are cu 20.000 de voturi în minus faţă de Traian Băsescu


Interesul gălăţenilor faţă de primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, 2 noiembrie, a fost mai scăzut decât în restul ţării. Astfel, în vreme ce la nivel naţional 53,16 la sută dintre români şi-au ales preşedintele, la Galaţi, doar 50,16 la sută dintre cetăţenii cu drept de vot au trecut pragul secţiilor de votare. Concret, din cei 522.332 de gălăţeni care figurau pe listele permanente, au votat 262.011 cetăţeni. Trebuie spus că 18.066 de persoane au votat pe listele speciale, pentru că se aflau în tranzit, în vreme ce 2.031 au avut nevoie de urna mobilă. Dintre gălăţenii care au participat la alegeri, 7.575, adică 2,89 la sută, şi-au anulat votul, intenţionat sau din greşeală. La nivel naţional, voturile nule au atins 2,44 procente.

Topul voturilor

Pentru a afla cât au câştigat sau au pierdut prezidenţiabilii, am comparat rezultatele de la Galaţi cu cele comunicate de Biroul Electoral Central în urma centralizării datelor din 98,30 la sută secţii de votare. În judeţul Galaţi, Victor Ponta a scos un scor cu 7,78 la sută mai mare decât la nivel naţional. Astfel, în vreme ce la Galaţi 48,11 la sută dintre alegători i-au dat votul, în ţară a luat doar 40,33 la sută. Klaus Iohannis a primit voturile unui sfert dintre gălăţeni, 24,97 la sută, cu 5,47 la sută mai puţin decât în restul ţării, unde 30,44 la sută dintre români l-au vrut preşedinte.

Călin Popescu Tăriceanu s-a bucurat de ceva mai multă susţinere la Galaţi - 5,97 la sută, decât în restul ţării - 5,40 la sută. Elena Udrea a obţinut la Galaţi 5,12 la sută, iar la nivel naţional 5,18 la sută, cu şase sutimi mai puţin. Deşi aleşii locali şi judeţeni din Galaţi l-au părăsit, Dan Diaconescu a scos un scor mult mai bun la Galaţi, 4,50 la sută, decât la nivel naţional - 3,99 la sută. Şi Corneliu Vadim Tudor a avut ceva mai multă trecere în rândul gălăţenilor - 4,22 la sută, decât la nivel naţional - 3,66 la sută. Monica Macovei a primit la Galaţi 4,20 la sută din voturi, în vreme ce la nivelul ţării au votat-o 4,46 la sută dintre români. Cu 1,04 la sută din voturi, Teodor Meleşcanu nu s-a îndepărtat prea mult de scorul naţional de 1,10 la sută.

Mărunţiş electoral

William Brânză (PER) a luat ceva mai multe voturi la Galaţi, 0,5 la sută, decât în restul ţării, 0,45 la sută. Gheorghe Funar a obţinut 0,3 la sută din voturi în Galaţi şi 0,48 la sută la nivel naţional. Kelemen Hunor a primit 0,46 la sută în Galaţi şi 3,5 procente naţionale. Constantin Rotaru n-are de ce să fie dezamăgit de gălăţeni: 0,3 procente i-au dat şi ei, ca şi restul românilor! Zsolt Szilagyi a înregistrat 0,09 la sută din voturi în Galaţi şi 0,56 la sută în ţară, iar Mirel Amariţei 0,09 la sută în judeţul nostru şi 0,08 procente la nivel naţionale.

Ce-am pierdut şi ce-am câştigat faţă de 2009

Interesul electoral ar fi primul răspuns corect, măsurat în trei procente. Concret, în vreme ce în 2009 au votat 279.059 de gălăţeni, adică 53,34 la sută, acum s-au prezentat la urne 262.011, adică 50,16 la sută. Scorurile înregistrate în 2009 de primii doi candidaţi, unul de stânga, unul de dreapta, sunt incomparabile cu cele din 2 noiembrie 2014. Astfel, în 2009, Mircea Geoană a obţinut la Galaţi 97.677 de voturi, iar Victor Ponta şi-a adjudecat acum 122.426, cu 24.794 mai multe decât fostul candidat al PSD+PC. În procente, diferenţa este uimitoare: 48,11 la sută Ponta - 35,90 la sută Geoană: peste 12 procente! Tot în 2009, Traian Băsescu s-a bucurat de susţinerea a 84.257 de gălăţeni, în vreme ce Klaus Iohannis a primit 63.543 de voturi din partea Galaţiului, cu 20.714 voturi mai puţine decât fostul candidat al dreptei. În procente, scorul lui Băsescu, 30,96 la sută,este superior celui scos de Iohannis, 24,97 la sută, cu 5,99 procente.

Citeşte şi: REZULTATUL PREZIDENŢIALELOR 2014 TURUL I la Galaţi: Ponta - 48,11 %, Iohannis - 24,97 %

Citit 2124 ori Ultima modificare Luni, 03 Noiembrie 2014 13:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.