* De la începutul lui 2009, Poliţia Galaţi a fost sesizată în legătură cu dispariţia a 79 minori, cel mai mic având vârsta de nouă ani * Lipsa comunicării îi alungă pe copii de acasă *
Sunt copiii care singuri pleacă de acasă; sunt copiii care se rătăcesc. Sunt situaţiile în care lipsa comunicării cu familia creează prăpăstii dinaintea dispariţiei propriu-zise a celor mici.
Datele statistice evidenţiază faptul că peste 55 la sută dintre copiii dispăruţi de la începutul anului 2009 pe raza judeţului Galaţi sunt de sex feminin. Pe ansamblu, fără a diferenţia în funcţie de variabila „sex”, peste jumătate dintre minorii dispăruţi în această perioadă fac parte din grupa de vârstă 15-18 ani.
Când începe
Drama familiilor care îşi pierd copiii – dintr-un motiv sau altul – este greu de bănuit. Conform statisticilor, înainte de a pleca de acasă, copiii caută să se facă auziţi, dispariţia lor de lângă părinţi începând - în cazul în care nu primesc atenţia necesară - cu mult înaintea dispariţiei fizice.
În raport cu anii anteriori, se constată o creştere a ponderii copiilor dispăruţi din centrele de plasament; astfel, dintre cei 79 minori dispăruţi în 2009, 34 se aflau în îngrijirea familiei şi 45 în diverse instituţii de ocrotire. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în mediul urban. Trebuie remarcat şi faptul că există minori care şi-au făcut un adevărat obicei din a pleca de acasă - este cazul a 16 copii care au fost înregistraţi cu dispariţii repetate în acest an.
Conflictele în familie, neglijarea copilului de către părinţi sau cei care îl au în grijă, consumul de alcool, abuzurile asupra minorului, situaţia economică precară a familiei sunt doar câţiva dintre factorii care favorizează plecarea copiilor de acasă (în special în cazul minorilor proveniţi din familii dezorganizate). La acestea se pot adăuga: eşecul şcolar, lipsa unei comunicări autentice cu părinţii, teribilismul minorilor şi creşterea influenţei negative a anturajului.
Reguli vechi şi încă valabile
De cele mai multe ori, eforturile poliţiştilor coroborate cu implicarea mass-media şi a cetăţenilor dau rezultate, iar minorii sunt găsiţi şi încredinţaţi familiilor. Fiecare dintre noi, în calitate de părinte, frate, prieten, dascăl sau simplu cetăţean, printr-un minim efort de atenţie şi de implicare, poate contribui la prevenirea dispariţiei unor copii sau poate sprijini autorităţile în demersurile efectuate pentru găsirea minorului intr-un interval de timp cât mai scurt.
În calitate de părinţi sau aparţinători ai unui copil, este foarte important să îl învăţaţi pe acesta, de la o vârstă cât mai fragedă să îşi cunoască numele şi prenumele, adresa, numărul de telefon şi numele părinţilor. Copiii nu trebuie să discute cu persoane străine sau să accepte compania acestora, dar trebuie învăţaţi să spună mereu celor care îi au în grijă UNDE şi CU CINE pleacă.
Regulile vechi rămân în continuare valabile: cei mici nu deschid uşa necunoscuţilor şi cer ajutor unui poliţist sau unei vânzătoare în cazul în care se pierde de părinţi.
Familie - împreună cu cel mic, nu excluzându-l
O relaţie deschisă, de comunicare cu copilul, bazată pe încredere şi respect reciproc, o relaţie în care regulile şi interdicţiile să fie explicate şi argumentate, constituie premisa unei dezvoltări armonioase a minorului, astfel încât acesta să nu se ascundă de părinţi de teama unei pedepse.
Momentul declarării dispariţiei celui mic şi orele care urmează sunt capitale pentru soluţionarea cu succes a cazului. Din acest motiv este foarte important ca atunci când aţi observat dispariţia copilului, să sesizaţi imediat instituţiile competente, oferind toate informaţiile pe care le deţineţi şi care ar putea fi semnificative pentru elucidarea cazului.
În general, soluţiile, ca şi „judecata” sunt formulate de oameni care habar nu au ce vorbesc: am văzut părinţi terifiaţi de faptul că fiul lor cel mic le fură banii şi lucrurile din casă, că le vinde şi fuge cu trenul. A nu se ştie câta oară la aducerea copilului de către poliţişti, cei doi părinţi plângeau îngroziţi: unde greşiseră?
Am văzut copiii care îşi reclamau mama pentru că erau trimişi să umble pe străzi, în timpul întâlnirilor de amor înecat în alcool al femeii care le dăduse viaţă. Să acceptăm faptul că nu înţelegem şi că nu avem soluţii?
Când dispariţia este certă
În cazul nefericit al unei dispariţii, trebuie să cunoaşteţi faptul că primele ore de după eveniment sunt esenţiale pentru soluţionarea cu succes a cauzei. De aceea, este foarte important ca persoana care sesizează dispariţia unui copil să poată oferi următoarele informaţii:
· numele, prenumele, datele de stare civilă, adresa şi numărul de telefon;
· calitatea în care face sesizarea privind dispariţia minorului (părinte, tutore, rudă, vecin);
· principalele informaţii referitoare la caz: numele şi prenumele copilului dispărut, porecla sau apelativul la care acesta răspunde, vârsta minorului, semnalmente, semne particulare etc.;
· date cât mai exacte privind ora, locul şi circumstanţele dispariţiei copilului;
· eventuala existenţă a unor probleme de ordin medical ce ar putea periclita viaţa / sănătatea copilului;
· exprimarea oricărei suspiciuni privind starea de pericol în care s-ar putea afla copilul sau orice bănuială/ supoziţie care ar putea deveni semnificativă în clarificarea circumstanţelor dispariţiei.
Foto: Gândul
