Apaterm a început să taie căldura!

Apaterm a început să taie căldura!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Primele afectate sunt asociaţiile cu datorii cele mai mari din oraş, iar de luni măsura se va aplica la datornicii din tot Galaţiul Dacă sunteţi branşat la sistemul centralizat de încălzire, veţi avea parte de Sărbători îngheţate. După cum era anunţat de mai bine de două săptămâni, Apaterm a început să blindeze ţevile ce deservesc asociaţiile cu datorii din oraş. Nu mai puţin de 17 astfel de asociaţii au rămas fără căldură de ieri, urmând ca restul oraşului, cu excepţia şcolilor, grădiniţelor şi spitalelor să aibă parte de acelaşi tratament începând de luni. Cele 17 asociaţii datorează către Apaterm peste 18 milioane de lei, adică mai mult de un sfert din datoria oraşului către furnizorul de apă caldă şi căldură.

Cele 17 asociaţii sunt localizate în toate cartierele Galaţiului. Astfel, în cartierul Mazepa II au fost blindate ţevile Asociaţiei 185, în Aurel Vlaicu, a fost oprită căldura la Asociaţiile 269, 758, 768 şi 775, aceeaşi situaţie înregistrându-se şi în Micro 16, la Asociaţia 311. În cartierul Siderurgiştilor au rămas fără agent termic Asociaţiile 323,331 şi 335, în timp ce, în Micro 17, în frig au rămas locatarii Asociaţiilor 371 Olt, 372, 707, 710, 714 şi 842. De asemenea, caloriferele au fost îngheţate şi în Asociaţiile 801 şi 850 din Micro 39  .

Potrivit datelor comunicate de Apaterm, aceste 17 asociaţii cuprind 314 scări de bloc şi au 6.400 apartamente, din care 3.700 branşate la sistemul de termoficare .

“Demersul Apaterm de blindare a acestor asociaţii vine ca urmare a faptului că în ultimul an, atât datoriile, cât şi penalităţile au crescut şi vizează nu numai recuperarea debitelor datorate de aceste 17 asociaţii  şi din care  s-ar putea plăti încălzirea întregului oraş timp de aproape trei luni de iarnă , dar mai ales protecţia asociaţiilor fără datorii şi a celor care, spre deosebire de aceste 17 asociaţii, au efectuat în ultimul an plăţi care nu doar că au acoperit plata consumului curent, ci au şi redus datoriile istorice, faţă de o potenţială reducere de către SC Electrocentrale SA a parametrilor agentului termic furnizat”, se arată într-un comunicat remis de Apaterm.

“Totodată, precizam că, dacă în aceste asociaţii sunt locatari care au achitat în cursul anului sume către administraţia asociaţiei, aceştia, în calitate de membri ai asociaţiei de proprietari, au dreptul să solicite administratorului asociaţiei de proprietari informaţii despre încasările totale avute şi plăţile efectuate. Apaterm nu este responsabilă în cazul în care aceşti administratori au direcţionat sumele sau parte din sumele încasate pentru furnizarea de agent termic pentru plata altor obligaţii ale asociaţiei”, mai susţin cei de la Apaterm.

Dacă până luni Apaterm nu va plăti către Electrocentrale banii datoraţi pentru factura curentă, cei de la Electrocentrale vor reduce drastic parametrii de furnizare a aburului, lucru care se va traduce în îngheţarea caloriferelor din întregul oraş.

 

Citit 7512 ori Ultima modificare Joi, 11 Decembrie 2014 17:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.