45 de cazuri de vot multiplu au fost descoperite de poliţişti

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

45 de cazuri de vot multiplu au descoperit până acum poliţiştii care, în ziua alegerilor, au înregistrat 269 de evenimente, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române printr-un comunicat remis, luni, agenţiei NewsIn.

Poliţiştii din întreaga ţară au constatat 54 de infracţiuni şi 40 de contravenţii, amendate cu 34.950 lei, potrivit IGPR.

46 dintre infracţiunile constatate au fost la Legea 33/2007, privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, între care 45 numai pentru votare de două sau mai multe ori. De asemenea, tot la Legea 33, arată IGPR în comunicat, au fost constatate 32 de contravenţii, valoarea amenzilor aplicate fiind de 30.000 lei.

Şase contravenţii, în valoare de 1.800 lei, au fost aplicate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar alte opt infracţiuni şi două contravenţii, în valoare de 3.150 lei, au fost constatate în baza altor acte normative.

În cursul zilei de sâmbătă, 6 iunie, de la ora 7.00, când s-a încheiat campania electorală, şi până a doua zi dimineaţă, la ora 7.00, când a început efectiv procedura electorală de votare, au fost înregistrate 51 de evenimente. S-au constatat nouă infracţiuni, dintre care şase electorale şi zece contravenţii, în valoare de 9.500 lei.

IGPR precizează că pe întreaga perioadă a procesului electoral (campanie electorală, preziua alegerilor şi ziua alegerilor) au fost înregistrate 515 evenimente, dintre care 124 de infracţiuni, 205 contravenţii, în valoare de 99.790 lei. 73 dintre aceste infracţiuni şi 187 de contravenţii, în valoare de 94.400 lei, au fost constatate în baza Legii 33/2007.

Au mai fost constatate o infracţiune şi 12 contravenţii, în valoare de 2.000 lei, pentru tulburarea liniştii publice. Alte 50 de infracţiuni şi două contravenţii, în valoare de 3.150 lei, au fost constatate în baza altor acte normative.

Mai sunt în curs de cercetare 56 de sesizări cu privire la incidente pe timpul procesului electoral, unele dintre acestea având caracter penal.

Cele mai multe sesizări au fost înregistrate în Judeţul Dâmboviţa (60), Municipiul Bucureşti (57) şi în Judeţele Vrancea (24), Olt, Călăraşi, Teleorman (câte 23).

Citit 728 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.