UPDATE/ Gălăţeanca rănită în ACCIDENTUL de la Constanţa A MURIT. Ea și fiul ei vor fi conduși pe ultimul drum sâmbătă

UPDATE/ Gălăţeanca rănită în ACCIDENTUL de la Constanţa A MURIT. Ea și fiul ei vor fi conduși pe ultimul drum sâmbătă
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

UPDATE, 18 iunie, ora 21,00/ Gabriela Teodorescu (31 ani), administrator în cadrul Universităţii "Dunărea de Jos", care și-a pierdut viața în urma unui teribil accident petrecut duminică, la Constanța, a ajuns acasă. Sicriul cu trupul neînsuflețit al femeii a ajuns în orașul natal, acolo unde o așteptau rudele îndurerate și prietenii înlăcrimați. Gabriela a fost depusă în aceeași capelă cu fiul ei, de 11 luni, decedat în același accident teribil. Cei doi vor fi conduși pe ultimul drum sâmbătă.  


* Tânăra de 31 de ani rănită grav într-un accident rutier, a murit chiar în timp ce zeci de studenţi şi colegi donau sânge să îi salveze viaţa * În impactul nimicitor a murit şi mezinul femeii, în vârstă de numai 11 luni


Destinul a fost crud pentru Gabriela Teodorescu (31 ani), administrator în cadrul Universităţii "Dunărea de Jos", al cărei drum s-a frânt duminică, în timp ce se întorcea din concediu cu cei doi fii ai săi, un băieţel de 3 ani şi unul de numai 11 luni. Pe drumul care leagă Eforie Sud de Eforie Nord, maşina condusă de tânără a fost izbită în plin de un microbuz de pasageri pătruns pe contrasens. În urma impactului, bebeluşul de 11 luni a suferit leziuni care i-au adus moartea la câteva ore după accident, în timp ce mama sa a fost dusă în stare critică la Spitalul de Urgenţă din Constanţa. În ciuda eforturilor medicilor, femeia nu a mai putut fi salvată şi a murit miercuri, în timp oamenii impresionaţi de drama ei se mobilizau la Galaţi, să o ajute.

Cozi la Centrul de Transfuzii

Din cauza rănilor grave, Gabriela  pierduse foarte mult sânge, fapt care i-a mobilizat pe studenţii de la "Dunărea de Jos", dar şi pe colegi şi cunoscuţi. Începând de miercuri dimineaţă, oamenii au mers la Centrul de Transfuzii din Galaţi pentru a dona sânge. O primă tranşă de 30 de persoane apucase ieri să doneze, cu toate că la uşa instituţiei se adunaseră pe puţin 70 de persoane.

„Noi ca studenţi medicinişti ne implicăm cel puţin de două-trei ori pe an în astfel de campanii, dar mai ales acum când Gabriela este şi colegă a noastră, lucrează şi la Universitate, şi cu atât mai mult vrem să o ajutăm. Nu doar pentru ea donăm acum sânge, ci şi pentru alte victime ale accidentului“, a precizat Vitalie Rusu, liderul studenţilor medicinişti gălăţeni.

Gestul omenesc al donatorilor a rămas, însă, fără efect în cazul Gabrielei care nu a mai putut lupta. Trupul neînsufleţit al tinerei va fi adus, probabil, la Galaţi şi înmormântat alături de cel al bebeluşului ei. În urmă rămâne David, băieţelul de 3 ani, care a supravieţuit miraculos în accident, datorită faptului că se afla pe bancheta din spate.

Sursa foto: Facebook

Citit 10957 ori Ultima modificare Joi, 18 Iunie 2015 21:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.