Medicii rezidenţi îşi pot schimba, în această perioadă, centrul de pregătire

Medicii rezidenţi îşi pot schimba, în această perioadă, centrul de pregătire
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Tinerii care urmează rezidenţiatul în Medicină au ocazia, în această perioadă, să îşi aleagă un alt centru de pregătire. Cererile pentru schimbarea centrului se depun la sediul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, până pe 24 iunie. De aici, vor fi trimise către Ministerul Sănătăţii (MS). În momentul în care rezidenţii au dat examenul, ei au fost repartizaţi la o anumită specializare în centrele universitare pe care le aleseseră atunci. Din diverse motive, unii dintre ei ar dori să schimbe centrul, iar aceasta este şansa lor.

În acest sens, solicitanţii vor depune următoarele documente: avizul universităţii de medicină şi farmacie, respectiv al facultăţii de medicină, de medicină dentară sau de farmacie din centrul universitar în care se află în pregătire; avizul universităţii de medicină şi farmacie, respectiv al facultăţii de medicină, medicină dentară sau farmacie din centrul universitar în care doreşte să continue pregătirea; avizul unui coordonator de pregătire din centrul universitar solicitat; avizul direcţiei de sănătate publică din centrul universitar în care doreşte să continue pregătirea (pentru rezidenţii pe loc); rezidenţii pe post vor prezenta inclusiv avizul unităţii sanitare cu care au încheiat contract individual de muncă pe durată nedeterminată; acte justificative privind motivele solicitării.

Afişarea solicitărilor aprobate se va face pe site-ul MS la data de 10 iulie. Încadrarea în noile centre de pregătire va avea loc începând cu luna august.

Citit 1766 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Iunie 2015 19:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.