UGAL INVENT şi Conferinţa ASTR aduc inovaţiile din domeniul ştiinţei şi pe ambasadorul Chinei la Galaţi

UGAL INVENT şi Conferinţa ASTR aduc inovaţiile din domeniul ştiinţei şi pe ambasadorul Chinei la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

UGAL INVENT, care este organizat la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, în parteneriat cu Asociaţia Generală a Inginerilor din România, începe astăzi, 7 octombrie, ora 13,00, şi va dura până vineri, 9 octombrie, ora 12,00. Participanţi la eveniment sunt inventatori de la cinci universităţi din ţară, institute de cercetare din ţară şi din Republica Moldova, asociaţii, societăţi comerciale, dar şi persoane fizice. Cele mai multe invenţii prezentate sunt din domeniul industriei alimentare, ingineriei mecanice şi din medicină.

În acelaşi context, în perioada 9-10 octombrie, Academia de Ştiinţe Tehnice din România (ASTR), în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos”, organizează o conferinţă cu tematica „Dezvoltarea companiilor prin inovare”. Deschiderea oficială se va desfăşura vineri, 9 octombrie, de la ora 9,00, în Aula Magna a Universităţii.

Un pas pentru a cunoaşte potenţiali investitori

"Ne dorim ca, la această întâlnire, inventatorii să-şi prezinte invenţiile atât mediului economic, cât şi publicului larg. Spre deosebire de anul trecut, avem o secţiune în plus, cea de materiale, materiale avansate, biomateriale şi nanomateriale. Avem şi mai mulţi participanţi, inclusiv din Republica Moldova, şi o invenţie realizată în urma colaborării dintre România şi Belgia. Ne-am dorit ca acest salon să fie unul internaţional, iar partea de internaţionalizare o realizăm cu paşi mici", a declarat Anca Nicolau, prorectorul Universităţii „Dunărea de Jos”.

"Premiile sunt medaliile salonului UGAL INVENT. Medalii de aur, argint şi bronz. Apoi, vom acorda premiul pentru cel mai tânăr inventator, cea mai bună invenţie realizată de o femeie, premiul pentru inventatorul cel mai vârstnic, pentru excelenţă în cercetare, oferit unui doctorand şi unui post-doctorand", a mai declarat prorectorul universităţii, Anca Nicolau.

În grupurile de inventatori sunt şi studenţi care colaborează cu cadrele didactice. „Vor fi în jur de 10 studenţi care vor prezenta un proiect al unei maşini telecomandate. Sper să participe şi un inventator foarte pasionat, care vine cu o realizare extraordinară - un creator de micromodele, atestat de UGAL Invent”, a declarat decanul Facultăţii de Inginerie, Cătălin Fetecău.

Ambasadorul Republicii Populare Chineze, la Galaţi

La Conferinţa Academiei de Ştiinţă şi Tehnică din România, ajunsă la a zecea ediţie, vor participa 70 de membri ai Academiei, persoane din mediul de afaceri, cât şi ambasadorul Republicii Populare Chineze, Xu Feihong. "Intenţia noastră este de a-i propune o colaborare cu universităţi de inginerie din China, fiind ştiut faptul că facultatea de Arte are deja o astfel de colaborare”, a menţionat decanul Facultăţii de Inginerie, Cătălin Fetecău. 

Citit 1701 ori Ultima modificare Marți, 06 Octombrie 2015 17:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.