* Poze de sertar * „Viaţa liberă” nr. 1 – fotografiată * „Toată lumea întindea mâna să prindă măcar un petic din ziarul acela” *
Valeriu Precupanu a fost ochiul Revoluţiei la Tecuci. Câtă revoluţie a ajuns pe acolo: „Cică s-ar fi tras într-o maşină care n-a oprit la semnal, la Gară.” La Primărie, pe 22 decembrie, oamenii s-au urcat pe placa de deasupra uşii.
Au coborât pe geam şi s-au adresat mulţimii, iar de la geam se aruncau cărţile cu Ceauşescu… La Casa de Cultură s-a desfăşurat restul mişcării. Om cumpătat, dl Precupanu s-a gândit întâi la alţii: a ţinut fotografiile „la sertar” multă vreme.
Iată povestea sa, legată într-un fel de povestea „Vieţii libere”:
„Evenimentele de la Timişoara m-au prins în Bucureşti. Eu nu ştiam nimic şi, când m-am întors la Tecuci, m-am dus la Bibliotecă. Era 19 decembrie. Cumpărasem nişte soluţii foto pentru dl Ştefan Andronache, directorul Bibliotecii; dumnealui e membru al Uniunii Artiştilor Fotografi de prin ’70”.
„L-am găsit la sala de lectură, obosit. Aflase de la ˝Europa liberă˝ ce se întâmplase la Timişoara, ascultase noaptea. Nu ştiu cum a avut curajul să-mi spună mie aşa ceva”:
„˝Eu astă-noapte n-am dormit, pentru că am rupt toate pozele cu Ceauşescu, după ce-am auzit ce s-a întâmplat la Timişoara˝. Credeţi-mă că în momentul acela am dat mâna cu el, am ieşit pe uşă, iar până acasă n-am avut curaj să mă uit în stânga sau în dreapta”.
„Şi n-am avut curaj să spun asta cuiva decât hăăăt… Nu numai din teamă pentru mine, ci şi din teamă pentru el. Nici fotografiile făcute de mine la revoluţie nu le-am scos decât la vreo trei luni după ce le-am făcut”.
„Îmi era teamă pentru cei din fotografie – nu ştiai în momentul acela cum se întorc lucrurile şi fotografiile mele puteau deveni probe împotriva acelor oameni. Eu însă le-am văzut a doua zi...”.
Multe cărţi aveau pe atunci pe pagina de gardă portretul lui Ceauşescu, iar ruperea acestuia era considerată o adevărată crimă. Cum se pedepsea? Nu se ştia, nimeni nu rupsese vreodată un portret al dictatorului.
Fotograful amator avea atunci 21 de ani şi lucrurile acelea l-au emoţionat: „Când am văzut ziarul acela mi s-a părut o mare nebunie să ţii aşa o chestie pe umeri, să scoţi adică atunci un ziar, ca ziarist şi ca tipograf. Da, era o nebunie…”.
A fotografiat ca în transă: „Am făcut fotografiile de pe treptele Casei de Cultură şi vreo două din balcon. Dacă mă întrebaţi acum cine era în balcon, nu vă pot spune, pentru că n-am văzut nimic în momentul acela: eu vedeam în mintea mea doar că trebuie să consemnez momentul”.
„Petecul acela de ziar m-a atras: în momentul acela a fost o rumoare, nişte ţipete, şi toată lumea întindea mâna să prindă măcar un petic din ziarul acela, care era fluturat pe sus!”.
„Doamna a început să citească, se vede şi din fotografie. Norocul meu a fost că am reuşit să prind, prin transparenţă, în lumină, titlul…”.
Pe atunci, dl Precupanu era strungar la IRA (Intreprinderea de Reparaţii Auto) Tecuci.
„Fotografiile sunt făcute pe 23 decembrie, dimineaţă, în faţa Casei de Cultură. Că acolo am avut şi noi ˝scena balconului˝, cam ca peste tot în ţară”.
„După ce a apărut ziarul, în noaptea de 22, ştiu că dimineaţă un singur exemplar a apărut acolo, în stradă, unde se formase un fel de piaţă. Au rupt cu toţii din ziar câte o bucată, să aibă…”.
„Doamna aceea care ţine bucata de ziar, care a reuşit să prindă partea cu titlul, doamna Călianu, cred – din câte am auzit, este plecată acum în Italia – mi-a atras atenţia. În momentul acela chiar citea. N-am avut niciodată articolul acela, să-l citesc”.
Titlul se vede inversat, prin transparenţa foii. Fotografia este executată cu un aparat fotografic rusesc, marca Zenith TTL, cumpărat în liceu, cu vreo doi ani înainte, cu un obiectiv românesc, Pentakon, de 200 mm, fabricat sub licenţă la Intreprinderea de Optică Română Bucureşti.
Alarme false
„În noaptea de 23 spre 24, pe la miezul nopţii, am primit un telefon de la un prieten. N-o să-i spun numele. Mi-a spus să-mi iau aparatul şi să vin repede, că este un terorist pe turnul de deasupra Poştei şi să-l fotografiez”.
„În zona Gării de Nord. Ce să fotografiezi pe întuneric? Şi a început să spună, că sunt laş… L-am înţeles, nu ştiu cum să dovedesc starea pe care o căpătai atunci – de euforie, de nervozitate, de nebunie…”.
„Eu zic în momentul acesta că am fost lucid: m-am culcat liniştit, ştiam că n-am ce căuta acolo. Toată lumea vedea atunci terorişti; eu nu i-am văzut. Şi a mai fost o chestie cu terorismul: în ziua de 24 eram în librărie, nu era pe atunci librăria mea…”.
„A intrat o femeie în vârstă şi ne-a spus că e un terorist sus pe catedrală. Şi au scos gărzile patriotice din Primărie şi au înconjurat catedrala. Stăteau împrejurul copacilor cu puştile orientate în sus…”.
Fotografia a fost pasiune mai veche, după ce tatăl său îi dăruise, la 12 ani, un Smena. Pasiunea a rămas, astăzi are expoziţii, predă arta fotografică, la rândul său, unor elevi. În 2005, a primit chiar un premiu pentru fotografie în Franţa.
Spune că astăzi fotografii nu ştiu ce înseamnă să developezi un film. Deşi lucrează şi dumnealui foarte bine pe calculator. Astăzi, Valeriu Precupanu este patron de librărie.
Asta i-a adus Revoluţia: acum câţiva ani, o cunoştinţă a renunţat la librărie şi dumnealui s-a încumetat să deschidă o afacere… culturală. Cum la Trecuci sunt patru edituri, nu se încumetă să şi editeze, deşi l-ar tenta.
Foto: Valeriu Precupanu
