Consilier de la Brăhăşeşti, acuzat de fals în declaraţia de avere

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi susţinând că unul dintre consilierii locali din comuna Brăhăşeşti a săvârşit infracţiunea de fals în declaraţii, omiţând să treacă în declaraţiile de avere şi interese faptul că deţine pachete de acţiuni la două societăţi comerciale. Consilierul respectiv susţine însă că este vorba despre o neînţelegere şi că ar fi depus declaraţiile, dar că a făcut o greşeală pe care a rectificat-o ulterior.

"Agenţia s-a sesizat din oficiu întrucât domnul Răducan D. Vasile (n.r. - consilier în comuna Brăhăşeşti) nu a respectat dispoziţiile legale privind depunerea declaraţiilor de avere şi de interese în termenul prevăzut", se arată într-un comunicat al ANI. Documentul mai arată şi că Răducan Vasile nu a declarat faptul că este asociat la societăţile comerciale S.C. Poiana Ciucaş S.A şi S.C. Turist Semenic SA, la prima dintre ele deţinând 1.416.442 acţiuni, în valoare totală de 3.541.105 lei, iar la cea de-a doua 130.232 acţiuni, în valoare totală de 325.580 lei.

Agenţia a dispus astfel sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi reclamând faptul că a fost comisă infracţiunea de fals în declaraţii.

O neînţelegere

Consilierul local din comuna Brăhăşeşti împotriva căruia ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi susţine că este vorba despre o neînţelegere şi că nu a intenţionat nici o clipă să ţină ascuns faptul că ar fi acţionar la cele două societăţi.

"Eu am depus prima declaraţie şi eram bulversat pentru că tocmai mă întorsesem din spital. În această declaraţie am uitat să scriu că deţin şi acţiuni la cele două firme. Mi-am dat seama după asta că am greşit în completarea declaraţiei şi m-am dus la primărie, la jurist, am explicat care e situaţia şi am făcut o rectificare care a fost trimisă unde trebuia trimisă. Sunt un om de bună credinţă şi consider că mi-am respectat îndatoririle. Este doar o neînţelegere", ne-a declarat telefonic Vasile Răducan, consilier local în comuna Brăhăşeşti.

Citit 956 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.