Târgul meşterilor populari autentici sau nu

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galaţi şi Episcopia „Dunării de Jos”, organizează, până duminică, a IX-a ediţie a Târgului meşterilor populari, pe esplanada de la P-uri.

Deschiderea oficială are loc astăzi, 3 iulie, de la ora 11,30, dar câteva standuri pline îi aşteptau pe gălăţeni încă de ieri. La târg vor fi prezenţi  pe lângă invitaţi din ţară şi meşteri populari cu obiecte tradiţionale de dincolo de Prut, au anunţat organizatorii. Fanfara “Valurile Dunării” şi Ansamblul folcloric „Doina Covurluiului” vor întreţine atmosfera în zilele de târg.

„Am vorbit cu şeful de la Cercetare să facem anul acesta un târg mai mare, cu mai mulţi meşteri. Va fi o secţiune de meşteri autentici şi o alta, dar să nu se înţeleagă că (la aceasta din urmă, n.n.) se vor vinde kitsch-uri sau obiecte din plastic”, ne-a declarat directorul general al Centrului Cultural, Răzvan Avram, fără să ne lămurească ce va cuprinde a doua secţiune.

Şeful Secţiei Cercetare şi Folclor din cadrul instituţiei, Daniel Popa, nu ne-a asigurat decât că la Galaţi „vor fi în jur de 40 de meşteri, la fel ca şi în alţi ani, atât din judeţ şi din alte zone ale ţării, toţi autentici”.

Sfatul nostru: înainte de a cumpăra, discutaţi cu persoana de la stand. Dacă este meşter popular  autentic (şi vor fi destui) va şti să vă explice tehnici de realizare a obiectelor puse în vânzare, vă va vorbi cu dragoste despre munca lui şi veţi şti că achiziţionaţi un obiect de valoare.

Citit 900 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.