Prin deşeuri şi ruine/ Descindere a poliţiştilor şi comisarilor de mediu la Mehid (FOTO)
Foto: Foto: Marius Negri

Prin deşeuri şi ruine/ Descindere a poliţiştilor şi comisarilor de mediu la Mehid (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

* Echipele de control au făcut slalom printre tonele de gunoaie şi ruinele fostei fabrici de componente hidraulice

Dezastrul ecologic de pe bulevardul George Coşbuc, unde zac, de ani buni, cantităţi impresionante de deşeuri, de la ambalaje, resturi menajere şi din construcţii până la uleiuri uzate şi acizi periculoşi pentru sol, alături de ruinele fostei fabrici Mehid, a intrat, ieri dimineaţă, în vizorul comisarilor de mediu şi poliţiştilor. O echipă formată din reprezentanţi ai Gărzii de Mediu şi Inspectoratului de Poliţie a făcut, ieri, în jurul orei 10.00, un nou control în unul dintre cele mai dezolante locuri din oraş, după ce amenzile comisarilor de mediu, din ultimii ani, care s-ar ridica la aproximativ 100.000 de lei, nu au condus nici la ecologizarea terenului şi nici la luarea de măsuri pentru protejarea zonei de depozitările necontrolate de deşeuri.

Delegaţii celor două instituţii au fost însoţiţi de patronul Mehid, omul de afaceri Corneliu Mangalea, despre care Ministerul Mediului a precizat, recent, într-o adresă oficială, că a avut de-a lungul timpului "o atitudine ostilă faţă de organele de control". După câteva zeci de minute petrecute printre ruine şi gunoaie de tot felul, poliţiştii şi comisarii de mediu au părăsit Mehid.

Comisarul-şef al Gărzii de Mediu, Marian Mocanu, care ne-a declarat, în luna iunie, că patronul Mehid riscă să se aleagă cu dosar penal, întrucât nu a curăţat şi ecologizat terenul, a dat asigurări că în câteva zile instituţia va putea să comunice rezultatele controlului şi măsurile care se impun.

Un parlamentar a pus instituţiile pe jar

Reamintim că dezastrul ecologic de pe bulevardul Coşbuc a fost adus, de curând, în atenţia conducerii Ministerului Mediului, de către senatorul gălăţean Paul Ichim, medic de profesie, care a tras un semnal de alarmă cu privire la deşeurile periculoase depozitate printre ruinele fabricii Mehid, catalogate drept un risc pentru sănătatea publică. Nemulţumit că autorităţile de mediu s-au rezumat doar la amenzi şi corespondenţă, senatorul Ichim le-a cerut acestora "să depăşească rapid stadiul de constatatori fără dorinţă de implicare, să ia măsuri rapide şi ferme sau să lase loc altor factori cu capacitate de decizie în asemenea cazuri, astfel încât riscurile semnalate să poată fi înlăturate".

CITEŞTE ŞI:

Ruinele Mehid, risc pentru sănătatea gălăţenilor/ Un parlamentar le cere instituţiilor statului să ia urgent măsuri

Se pregăteşte un DOSAR PENAL? Garda de Mediu şi Poliţia, în CONTROL la MEHID

Citit 5660 ori Ultima modificare Joi, 14 Iulie 2016 10:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.