IATĂ ce STRĂZI sunt în REPARAȚII săptămâna aceasta

IATĂ ce STRĂZI sunt în REPARAȚII săptămâna aceasta
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Serviciul public Ecosal continuă, la comanda Primăriei municipiului Galaţi, lucrările de reabilitare şi modernizare a străzilor, trotuarelor şi parcărilor din oraş. Astfel, până la finalul săptămânii în curs, vor continua reparaţiile prin frezare şi plombare pe DN 25, de la Tirighina spre "Borcan" (ieşirea din Galaţi, pe ambele sensuri), pe strada Depoului, dar şi pe strada Cloşca, în zona blocului PS9.

În ceea ce priveşte accidentele de teren, muncitorii Ecosal vor continua lucrările pe strada Cloşca, în zona blocului PS11B, dar şi pe arterele din cartierul Micro 39, în zona blocurilor Y24 şi K10. Accidente de teren au fost şi pe strada Prelungirea Traian, astfel că se va interveni şi acolo.

Lucrări de modernizare vor fi efectuate şi la trotuarele de pe strada Brăilei, între Spitalul Judeţean şi bulevardul Dunărea, pe strada Egalităţii, în zona blocului Cocor, pe strada Gării, la numărul 8, dar şi pe strada Alexandru Ioan Cuza, între numerele 49 şi 51.

Tot în ceea ce priveşte trotuarele, vor continua operaţiunile de marcare a trotuarului de pe bulevardul Galaţi, între semaforul de la Universitatea "Danubius" şi bulevardul Dunărea.

Citit 1710 ori Ultima modificare Marți, 22 Noiembrie 2016 18:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.