2 decembrie este ZI LIBERĂ pentru bugetari. Când va fi RECUPERATĂ ziua de muncă

2 decembrie este ZI LIBERĂ pentru bugetari. Când va fi RECUPERATĂ ziua de muncă
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Românii care au fost dezamăgiţi de faptul că anul acesta nu vor putea pleca nicăieri de Sfântul Andrei şi Ziua Naţională au primit o veste bună. Guvernul a discutat şi oficializat introducerea zilei de 2 decembrie ca zi liberă anul acesta pentru bugetari, astfel încât românii să poată avea parte de o minivacanţă la începutul ultimei luni a anului.

Guvernul a decis în şedinţa de miercuri ca 2 decembrie să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, urmând ca aceştia să recupereze ziua de muncă pe 17 decembrie sau să-şi prelungească timpul zilnic de lucru până la 16 decembrie.

"Pentru salariaţii din sectorul public, ziua de 2 decembrie 2016 se stabileşte ca zi liberă. Pentru ziua stabilită ca zi liberă, instituţiile publice îşi vor desfăşura activitatea în regim de program normal în ziua de 17 decembrie 2016 sau vor prelungi corespunzător timpul de lucru, până la data de 16 decembrie 2016, potrivit planificărilor stabilite", se arată în hotărârea guvernului.

Potrivit hotărârii, noua zi liberă nu este valabilă pentru locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

Citit 7140 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Noiembrie 2016 17:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.