„Noaptea României” la Beijing

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Petrecere românească în Portugalia - Românii din localitatea portugheză Algarve vor petrece duminică, 2 august, la Piaţa Almancil, în cadrul evenimentului intitulat „Ziua României", inclus în sărbătoarea mai amplă a comunităţilor din Almancil, ce are loc în intervalul 30 iulie - 3 august. Din programul zilei fac parte, dimineaţa, muzica uşoară cu Alexandra şi Bogdan, de la 18:30, o defilare de modă şi un spectacol de balet, de la ora 21:00, dansuri şi cântece cu Grupul Folcloric Doina.

* Sărbătoare ortodoxă - Românii din Elveţia sunt aşteptaţi sâmbătă, 15 august, la sărbătoarea bisericii ortodoxe române „Adormirea Maicii Domnului" din Winterthur, care are în această lună hramul. Manifestarea va începe la ora 9:30, când se va derula Sfânta Liturghie şi Slujba Hramului. Slujba va fi oficiată de către părintele Dan Moldovan (Lucerna) şi va fi urmată de o agapă. Evenimentul de sâmbătă, 15 august, va fi precedat vineri, 7 august, de la ora 18:00, de Slujba Sf. Maslu, la biserica St. Ulrich - Marienkapelle - Seuzacherstrasse 1, Winterthur (Rosenberg). Aceasta va fi oficiată de către Părintele Romică Enoiu (Zürich) împreună cu părintele Dan Moldovan (Lucerna).

* Schimb de experienţă - Universitatea de Limbi şi Cultură din Beijing a găzduit miercuri, 29 iulie, manifestarea festivă intitulată „Noaptea României", la care au participat studenţi, profesori şi oficiali chinezi şi români. A fost prezent la manifestare şi ambasadorul României la Beijing, Excelenţa Sa Viorel Isticioaia. Manifestarea a fost prilejuită de vizita în China a 21 de studenţi români care învaţă limba chineză şi a unei delegaţii de oficiali români din domeniul învăţământului. La întâlnire au participat oaspeţi din România, studenţi şi profesori ai universităţii amintite şi ambasadorul României la Beijing. Tinerii chinezi şi români au cântat împreună, au dansat, petrecând această noapte estivală cu muzică, vinuri şi gustări româneşti, având ocazia să se cunoască.

* Nicolae Grigorescu versus Pierre Auguste Renoir - Revista spaniolă de artă şi literatura „Yareah” organizează cel de al treilea eveniment consecutiv dedicat marilor personalităţi culturale româneşti, vineri, 31 Iulie 2009, la orele 20,00, în Espacio Niram din Madrid. Astfel, dialogul critic îşi propune să investigheze în aceasta săptămână asemănările şi deosebirile dintre artiştii plastici Nicolae Grigorescu şi Pierre Auguste Renoir. Istoricul de artă Isabel del Rio, împreună cu Martin Cid scriitor şi directorul revistei „Yareah”, vor dezbate pictura românească aşezând-o în context european, alături de artiştii plastici Romeo Niram şi Jaime Hernandez de la Torre care vor avea sarcina de a-şi prezenta propria viziune asupra trăsăturilor artelor plastice specifice ţării fiecăruia, România şi, respectiv, Spania.

Citit 1639 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.