Pentru a dona sânge trebuie să mergeţi la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Galaţi, unitate situată pe strada Ciprian Porumbescu, lângă Parcul Viva * Din sângele donat de o persoană pot fi ajutaţi trei pacienţi * Donarea nu este dureroasă şi nici nu are efecte adverse pentru donator, dar poate însemna o şansă în plus la viaţă pentru un bolnav aflat în stare gravă
O persoană poate deveni donatoare de sânge în condiţiile în care îndeplineşte o serie de criterii care sunt verificate în momentul în care se prezintă la centru. Prima condiţie obligatorie este vârsta minimă de 18 ani. Există recomandarea ca prima donare să se facă cât mai aproape de această vârstă. În general, cei care doresc să doneze sânge pentru prima dată după vârsta de 50 de ani sunt mai dificil de acceptat, ţinând cont de faptul că pot apărea o serie de afecţiuni care contraindică donarea. Un al doilea criteriu se referă la greutatea persoanei care donează: aceasta trebuie să aibă în jur de 60 de kg, dar bineînţeles că greutatea se corelează şi cu înălţimea, astfel încât să existe un raport optim între greutate, înălţime şi cantitatea de sânge recoltată. La o şedinţă de donare se recoltează aproximativ 450 ml (plus/minus 10 ml) de sânge.
Şi astmaticii pot dona
Foarte important este ca persoana care se prezintă să doneze să fie într-o perfectă stare de sănătate. În primul rând, să nu aibă în antecedente o serie de afecţiuni cronice. De exemplu, în caz de hipertensiune este contraindicată donarea de sânge la anumite valori ale tensiunii arteriale; de asemenea, în caz de anemie, la anumite valori ale hemoglobinei nu se recomandă donarea de sânge. Sunt însă şi situaţii când persoanele cu afecţiuni cronice pot dona sânge. De exemplu, în cazul alergiilor există contraindicaţii, dar nu în toate situaţiile. Dacă persoana are o alergie sezonieră care se declanşează numai în anumite perioade, poate dona sânge în lunile în care nu are probleme. Şi în cazul astmului, o altă boală cronică, pot exista situaţii în care donarea să fie permisă. Poate fi un astm pe fond alergic, care se declanşează numai în anumite perioade, şi în acele perioade nu se poate dona sânge.
Alte condiţii
"Pentru a putea ajunge donator de sânge, este necesară şi îndeplinirea altor condiţii: să nu fi suferit în ultimele şase luni intervenţii chirurgicale; să nu urmeze tratament medicamentos (antiinflamatoare, contraceptive orale, antibiotice etc.); femeile trebuie să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie sau în perioada menstruală; să nu mănânce grăsimi în exces sau să bea alcool, cu cel puţin 48 de ore înaintea donării; să nu aibă sau să nu fi avut următoarele boli: hepatită cronică (B, C), TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bruceloză (boală infecto-contagioasă a animalelor, transmisibilă la om prin alimentele provenite de la animalele bolnave şi care se manifestă prin febră mare, transpiraţie, mărirea splinei etc - n.r.), ulcer, diabet zaharat insulinodependent, boli de inimă sau boli de piele", se arată într-un comunicat al Centrului Regional de Transfuzii Galaţi.
Fără mâncăruri grase
Dimineaţă, înainte de a dona, puteţi bea o ceaşcă de ceai sau de cafea şi mânca un mic-dejun format în special din fructe şi legume. Nu trebuie mâncate alimente bogate în proteine şi grăsimi, cum sunt ouăle, laptele sau carnea (chiar şi cea slabă - n.r.). Înainte de a dona şi după, pentru un interval de o oră, nu trebuie să fumaţi.
De ce să donaţi
Atunci când vreţi să donaţi, următoarele analize sunt gratuite: RH; Grupa sanguină; Hepatita B, C; HIV (SIDA); TPHA (sifilis); ALT (probe hepatice). După ce aţi donat, veţi obţine o adeverinţă pentru o reducere de 50 la sută la transportul în comun, pentru 30 de zile. Angajaţii care donează beneficiază şi de o zi liberă. Nu în ultimul rând, donatorii primesc şi şapte bonuri de masă, în valoare de 65 de lei.
În plus, pentru persoanele sănătoase, donarea de sânge este benefică. Există studii care demonstrează creşterea duratei de viaţă a donatorilor de sânge faţă de cei care nu donează. Nu există riscul de infectare pentru donatorii de sânge, materialele folosite fiind sterile şi de unică utilizare.
În jur de 70 de gălăţeni vin zilnic la Centrul Regional de Transfuzii Galaţi, pentru a dona sânge. Gestul lor ajută zeci de bolnavi aflaţi în situaţii critice. O parte din sânge rămâne în spitalele din Galaţi, în vreme ce alte pungi sunt duse la Bucureşti, pentru tratamentul pacienţilor gălăţenilor internaţi în spitalele din Capitală. Recoltarea se face de luni până vineri, între orele 8,00 şi 12,00, la sediul situat pe strada Ciprian Porumbescu, în apropierea Parcului Viva.