Poliţiştii locali vor fi cu ochii pe cei care încalcă legea

Poliţiştii locali vor fi cu ochii pe cei care încalcă legea
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În acest an, în Noaptea de Înviere, Poliţiei Locale Galaţi îi revine misiunea de a asigura ordinea şi liniştea publică la 28 biserici şi capele de pe raza municipiului Galaţi. Astfel, vor acţiona 92 de poliţişti locali, de la Secţiile de Ordine Publică, Serviciul Siguranţă Rutieră şi Serviciul de Intervenţie Rapidă.

Oamenii legii, repartizaţi în dispozitive de ordine publică, vor avea în vedere următoarele aspecte: combaterea şi prevenirea consumului de băuturi alcoolice în imediata apropiere a lăcaşurilor de cult, cât şi pe căile de acces care duc spre acestea, supravegherea grupurilor de persoane care tulbură ordinea şi liniştea publică sau care se dedau la activităţi ce pot provoca dezordine; înlăturarea persoanelor aflate în stare de ebrietate şi luarea de măsuri legale conform Legii 61/1991.

În această perioadă, Serviciul Control Activităţi Comerciale va acţiona, urmărind respectarea normelor legale privind desfăşurarea comerţului stradal şi a activităţilor comerciale, respectiv a condiţiilor şi a locurilor stabilite de autorităţile administraţiei publice locale, accentul punându-se pe prevenirea şi combaterea comerţului stradal neautorizat din parcări, zone aferente pieţelor şi pentru depistarea persoanelor care comercializează produse alimentare perisabile sau vândute în condiţii improprii.        

Citit 2861 ori Ultima modificare Joi, 13 Aprilie 2017 17:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.