PROTEST pe termen nelimitat. Angajaţii Gărzii de Mediu cer salarii mai mari
Foto: ”Viața liberă”, Marius Prisacariu

PROTEST pe termen nelimitat. Angajaţii Gărzii de Mediu cer salarii mai mari
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

După greva de avertisment de la jumătatea lunii trecute, angajaţii Gărzii de Mediu din toată ţara au intrat în grevă generală pe termen nelimitat. Salariile mici, plafonate la acelaşi nivel din 2009, în comparaţie cu atribuţiile din fişa postului, i-au făcut pe comisarii de mediu să-şi întrerupă activitatea.

Ziua de 10 mai a fost aleasă de angajaţii Gărzii de Mediu din toată ţara pentru intrarea în grevă generală, pe termen nelimitat, pe fondul inechităţii salariale care există în domeniul protecţiei mediului. "Avem aceleaşi salarii ca în 2009, singura mărire aplicată fiind cea de 10 la sută, de care au beneficiat toţi bugetarii. Un comisar debutant primeşte salariul minim pe economie, iar unul care are experienţă de 25-30 de ani ia 2.200 lei, net. Nu sunt salarii decente, raportate la atribuţiile pe care le avem", ne-a explicat Marian Mocanu, comisarul şef al Gărzii de Mediu Galaţi.

Garda Forestieră, mărul discordiei

Ca şi în cazul grevei de avertisment, motivele exprimate de comisari privind intrarea în grevă generală converg în jurul discrepanţelor care există între salariile lor şi cele ale angajaţilor Gărzii Forestiere. "Deşi sunt înfiinţaţi, ca instituţie, abia din 2015, au salarii duble faţă de noi. Iar atribuţiile lor sunt limitate doar la mediul silvic, în timp ce noi avem, printre celelalte atribuţii, şi pe cele specifice lor. Suntem prinşi în noua lege a salarizării, dar mărirea ar urma să vină abia din 2022. Până atunci, ce facem? Spre exemplu, anul viitor, în 2018, vom primi 5 procente la salariu. La un salariu de 1.000 de lei, înseamnă 50 de lei", ne-a mai spus cms. şef Marian Mocanu.

Proiectele pe fonduri europene, afectate

Până când Guvernul va lua act de doleanţele angajaţilor Gărzii de Mediu şi le va mări salariile, comisarii sunt decişi să nu aibă deloc activitate, ceea ce înseamnă că şi multe dintre proiectele pe fonduri europene vor fi afectate. "Sperăm ca autorităţile care pot decide în privinţa noastră să se mişte repede. Odată cu întreruperea activităţii noastre, blocăm şi banii care ar trebui să vină pe fonduri europene. Fără avizele de la noi, beneficiarii nu mai pot depune documentaţia completă", a conchis Marian Mocanu.

Citit 2229 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Mai 2017 19:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.