Oaia paşte, omul trage!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un bărbat 49 de ani din Cavadineşti a ajuns la spital după ce, susţine el, a luat bătaie zdravănă de la doi cunoscuţi.  „Eu mergem cu oile mele spre stână. Am vreo 500 de toate. Ei doi au venit din spate, m-au acroşat cu maşina şi m-au trântit la pământ. Când m-am ridicat, au coborât amândoi din maşină şi m-au lovit până n-am mai putut”, îşi aminteşte Cristofan Tase.

„Au zis că oile mele intraseră în lucerna lor. De fapt, nici nu ajunseseră în lucernă, intraseră doar pe mirişte. Şi chiar dacă ar fi intrat una, două, acolo…” povesteşte omul, care a vorbit deja cu oamenii legii şi spune că i-ar fi tare greu să le ierte cunoscuţilor aşa o faptă.

„Din primele cercetări reiese că omul a fost surprins în timp ce îşi păştea animalele pe parcela unor consăteni. S-a luat la ceartă cu respectivii, iar conflictul verbal a degenerat. Vor fi cercetaţi şi bărbaţii care l-au agresat, dar şi omul, pentru distrugere” a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Galaţi,  scms. Ştefan Gohoreanu.

Să mai spună cineva că bucuriile şi necazurile transhumanţei sunt moarte şi-ngropate!

Citit 743 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.