* Un subiect care părea foarte „zemos” s-a dovedit a fi o simplă tranzacţie legală * Cum ne-am ales cu o carte poştală *
În mod normal, acest text nu ar fi trebuit să apară în ziar, întrucât este povestea unui subiect ratat. S-a întâmplat de nenumărate ori să alergăm după cai morţi ca să le luăm potcoavele, sunt poveşti care nu depăşesc zidurile redacţiei, fac parte din experienţa jurnalistică.
Poveşti care la început par senzaţionale, începi să le documentezi, iar, la un moment dat, îţi dai seama că nimic nu se confirmă sau că ai fost indus în eroare.
Însă povestea subiectului ratat pe care vi-l prezentăm astăzi are ceva aparte, astfel că am hotărât să îl scriem, cu orice risc. Scopul textului nu mai este de a informa, ci de a produce măcar un zâmbet.
Cine ne vinde vulturul?
Alarmă la Muzeul de Istorie Galaţi în urmă cu mai bine de o săptămână. Cineva a descoperit pe site-ul www.okazii.ro, că un obiect din patrimoniul instituţiei este scos la vânzare. Anunţul de la rubrica vânzări era „Muzeul de Istorie Galaţi – Vultur de stindard roman” şi avea şi o poză cu piesa respectivă.
Este vorba despre un obiect din bronz de mici dimensiuni, cu o valoare inestimabilă, dar care era scos la vânzare la preţul de 5 lei!!! Iar licitaţia pornea de la 3 lei. Un preţ care ar fi trebuit să ne dea de gândit de la bun început, însă având în vedere alte experienţe cu vânzări pe internet am trecut peste acest aspect.
Speriat că cineva ar putea să atenteze cumva la patrimoniul muzeului pe care îl conduce, directorul Cristian Căldăraru ne-a sunat pentru a-l ajuta să facem o anchetă. „Am verificat, vulturul se află la noi, e în siguranţă, dar poate că e vorba despre un fals. Plus că acolo scrie că Muzeul de Istorie Galaţi vinde Vulturul de stindard roman, iar noi nu am scos nimic la vânzare. Nici nu se poate pune problema”, spunea directorul Cristian Căldăraru.
Fără a mai sta o clipă pe gânduri, am intrat pe okazii.ro şi am oferit preţul de cinci lei. Ne-am mişcat repede, pentru că licitaţia se încheia în mai puţin de o oră.
În foarte scurt timp, am primit un e-mail din partea vânzătorului: "Bună ziua! Vă mulţumesc pentru licitaţie. Când doriţi trimiterea coletului ramburs, transmiteţi adresa în clar pe mail”. Mesajul era semnat cu nume şi prenume, exact ca la o tranzacţie serioasă.
Momentul când ne-am dat seama
Atunci am decis să ne întoarcem la site-ul okazii.ro, pentru a verifica profilul vânzătorului, ce rating are, dacă a mai făcut tranzacţii, dacă e de încredere, ce alte produse mai scoate la vânzare. Lucru pe care, în mod normal, ar fi trebuit să îl facem înainte de a licita, însă timpul scurt, şi, să recunoaştem, febra subiectului ne-au făcut să ne grăbim.
Verificarea profilului a fost primul moment în care ne-am dezumflat. „ATAM2001”, ID-ul vânzătorului nostru era unul beton: cinci stele, cu 4783 de calificative, sută la sută pozitive. Asta înseamnă că e un vânzător şi un cumpărător de încredere.
Am mai verificat şi celelalte obiecte pe care le scotea la vânzare: multe acte vechi, originale, fotografii de epocă şi cărţi poştale. Abia atunci ne-a picat fisa! Ne-am întors la pagina în care se vindea vulturul nostru şi ne-am dat seama că ne-am pierdut timpul degeaba: nu era vorba despre un vultur, ci despre o poză cu vulturul. Mai precis, o carte poştală veche, emisă de Muzeul de Istorie Galaţi înainte de 1975.
Nu am renunţat la tranzacţie, pe de o parte pentru că nu doream să ne dezamăgim vânzătorul, iar pe de altă parte pentru că directorul Cristian Căldăraru şi-a exprimat dorinţa de a intra în posesia cărţii poştale. De bună credinţă, vânzătorul ne-a trimis obiectul în doar câteva zile, plus alte câteva cărţi poştale „bonus”, acestea neavând vreo legătură cu muzeul sau cu Galaţiul.
Într-un final, am răsuflat cu toţii uşuraţi: vulturul de stindard roman a rămas în patrimoniul Muzeului de Istorie Galaţi, nimeni nu a atentat la acest obiect şi, mai mult, colecţia muzeului s-a îmbogăţit şi cu o carte poştală veche de peste 30 de ani.
„E bine că nu a fost nimic necurat la mijloc. Dar vă spun că ne speriasem la un moment dat”, a răsuflat uşurat directorul Cristian Căldăraru.
Foto1 – Captură după pagina care ne-a indus în eroare
Foto2 – Cei doi vulturi: originalul şi cartea poştală