Copil de şapte ani lovit de cal

Copil de şapte ani lovit de cal
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Un copil de şapte ani, din localitatea Adam a ajuns de urgenţă la Spitalul de Pediatrie din Galaţi, după ce a fost lovit de un cal. Micuţul a vrut să hrănească animalul, dar acesta l-a lovit în zona capului. Copilul a căzut şi a fost găsit, plin de sânge, de sora lui mai mică, în vârstă de şase ani.

"Dispeceratul a primit un apel de urgenţă prin 112 din comuna Adam, unde a avut loc un incident într-o gospodărie. Un copil de şapte ani, lovit de cal, a fost găsit pe jos, plin de sânge. S-a deplasat imediat un echipaj de la staţia din Bereşti, a constatat că este vorba despre un traumatism cranio-crerebral  mediu, cu o plagă contuză de circa 15 centimetri în regiunea frontală, cu fractura oaselor bolţii craniului. Copilul era somnolent şi puţin agitat şi, având în vedere diagnosticul, s-a solicitat intervenţia unui echipaj cu medic, iar dispeceratul a dirijat la faţa locului echipajul de pe elicopterul SMURD", ne-a declarat medicul Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

Echipajul SMURD a aterizat în comuna Corni, de unde a preluat pacientul şi l-a transportat la spital. "Copil de şapte ani, lovit de cal, în frunte, cu o plagă mare, pansat iniţial de colegii de la ambulanţă. În funcţie de ce iese la computerul tomograf, colegii mei vor decide dacă este nevoie de o intervenţie neurochirurgicală”, ne-a declarat medicul Angel Trifan, coordonator UPU-SMURD Galaţi.

Citit 5074 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Octombrie 2017 17:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.