Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Elveţienii decid dacă renunţă la acordul cu UE privind libera circulaţie

Miercuri, 23 Septembrie 2020 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Elveţienii sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a vota în cadrul unui referendum dacă vor ca ţara lor să renunţe la un acord cu Uniunea Europeană privind libertatea de circulaţie a persoanelor, după o campanie care a expus tensiuni în societate în legătură cu străinii, care reprezintă un sfert din populaţie, potrivit Reuters. Partidul Popular Elveţian (SVP, de dreapta), cel mai mare din parlament, conduce iniţiativa ca Elveţia să preia controlul asupra imigraţiei, repe ...

Stocuri europene de echipamente medicale

Marți, 22 Septembrie 2020 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Danemarca, Grecia, Ungaria şi Suedia s-au alăturat marţi Germaniei şi României, devenind state-gazdă pentru rezerva de echipamente medicale rescEU. Cu sprijin financiar din partea Comisiei Europene, şase state membre ale UE constituie stocuri europene comune de echipamente medicale de protecţie pentru salvarea de vieţi şi alte echipamente vitale, stocuri ce pot fi distribuite în întreaga Europă în perioadele de urgenţe medicale, de exemplu atunci când sistemele naţionale de săn ...

Eşec al UE în impunerea de sancţiuni regimului Lukaşenko

Marți, 22 Septembrie 2020 18:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Miniştrii de externe ai UE au eşuat în tentativa de a adopta sancţiuni menite să pună presiune asupra preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, din cauza opoziţiei Ciprului, un blocaj care provoacă tot mai multă iritare în alte capitale europene, relatează dpa. Nicosia blochează măsurile - convenite luna trecută ca răspuns la frauda electorală şi reprimarea protestelor din Belarus - cerând noi acţiuni împotriva Turciei, pentru activităţile sale de explorare a zăcămint ...

Banul te ridică, banul te coboară

Miercuri, 23 Septembrie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Vestea că România a făcut, pe piaţa de capital, „pasul istoric” de clasificare de la piaţă de frontieră la piaţă emergentă secundară n-a trezit vreun entuziasm în masă… Într-o ţară în care cea mai mare parte a populaţiei abia o târâie cu „capitalul” de la un salariu la altul sau de la o pensie la alta, tranzacţiile pe bursa de valori nu stârnesc emoţie. Se cuvin, totuşi, câteva observaţii.Da, nu pentru banii celor care n-au decât „mărunţiş” în buzunar ...

Creştere a importurilor de gaze naturale

Marți, 22 Septembrie 2020 12:00 | Publicat în ECONOMIE
România a importat, în primele şapte luni din 2020, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,116 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 0,4 la sută (4.000 tep) mai mare faţă de cea din perioada similară din 2019, conform INS. Producţia internă de gaze naturale a fost de 4,221 milioane tep, fiind cu 11,3 la sută (534.600 tep) sub cea din perioada ianuarie-iulie 2019. Principalele resurse de energie primară în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2020 au totalizat 17,7 milioane tone ...

România, statut de piaţă emergentă

Marți, 22 Septembrie 2020 11:00 | Publicat în ECONOMIE
Furnizorul global de indici FTSE Russell a promovat România la statutul de Piaţă Emergentă de la cel de Piaţă de Frontieră, decizia fiind luată după trei ani de monitorizare, informează Bursa de Valori Bucureşti (BVB). "Promovarea României la statutul de Piaţă Emergentă poate fi considerată, din punct de vedere economic pentru piaţa de capital, echivalentul momentului aderării României la Uniunea Europeană. România merita să fie promovată pentru că a demonstrat, în repet ...

Ce profit au făcut cele mai performante firme din Galaţi. Afaceri de peste 2,56 miliarde de lei

Marți, 22 Septembrie 2020 00:04 | Publicat în ECONOMIE
Podiumul celor mai profitabile companii gălăţene este ocupat de trei companii care au reuşit, în 2019, să genereze o cifră de afaceri ce totalizează peste 2,56 miliarde de lei, conform datelor centralizate de Ministerul Finanţelor. Din "Top 3" cele mai valoroase companii gălăţene fac parte două firme specializate pe zona de construcţii - Arcada Company SA şi Arabesque SRL, precum şi Şantierul Naval Damen Galaţi. Demn de remarcat este că toate trei au depăşit dimensiunea de c ...

Condamnări în cazul atentatului de la Burgas

Luni, 21 Septembrie 2020 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Justiţia bulgară a condamnat, luni, în absenţă, la închisoare pe viaţă doi libanezi acuzaţi de implicarea în atentatul din 2012 vizând un autobuz ce transporta turişti israelieni şi atribuit aripii armate a mişcării Hezbollah, informează France Presse şi Reuters.În atac au fost ucişi cinci pasageri israelieni, pe aeroportul din Burgas (oraş bulgăresc de pe coasta Mării Negre), precum şi şoferul bulgar.Presupusul deţinător al bombei, un tânăr franco-libanez de 23 de an ...

Rusia face exerciţii militare în zona Caucazului şi Mării Negre

Luni, 21 Septembrie 2020 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Rusia a început luni exerciţiile strategice “Caucaz-2020”, la care participă peste 80.000 de persoane în centrele de antrenament din sudul Federaţiei Ruse, inclusiv în Marea Neagră, a anunţat Ministerul rus al Apărării, citat de agenţia de presă TASS. “În cadrul Forţelor armate ale Federaţiei Ruse au început exerciţiile de comandament şi stat-major de nivel strategic cu numele de cod Caucaz-2020”, indică ministerul, într-un comunicat, precizând că acţiunile princi ...

Marea Britanie nu exclude o nouă carantină totală

Duminică, 20 Septembrie 2020 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministrul britanic al sănătăţii Matt Hancock a declarat duminica aceasta că un al doilea "lockdown" la nivel naţional este una dintre soluţiile luate în calcul pentru a opri răspândirea noului tip de coronavirus, dar că el nu îşi doreşte o asemenea măsură, informează Reuters."Dacă fiecare va respecta regulile, atunci noi vom putea evita viitoare lockdown-uri la nivel naţional, însă, fără îndoială, noi trebuie să fim pregătiţi să acţionăm dacă va fi necesar", a dec ...
Pagina 539 din 934