Anca Melinte

Anca Melinte

10.000 de lei pentru serile de poezie Antares

Luni, 09 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în CULTURA
Nu mai puţin de 10.000 de lei au fost alocate de la bugetul local pentru organizarea Festivalului Internaţional “Serile de Poezie Antares”, editia a XIV-a, în perioada 30 mai - 3 iunie 2012. Primăria a răspuns astfel Fundaţia Culturale “Antares” care a solicitat sprijin financiar în acest scop. Manifestarea va include colocvii, mese rotunde, un atelier – experiment literar, precum şi tradiţionalul concurs. ...

Educaţie şi caricaturi

Luni, 09 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în CULTURA
Primăria Galaţi s-a asociat cu Fundaţia Muzeul Caricaturii Româneşti şi Universale în vederea realizării în comun a acţiunii de prevenire a violenţei în şcoli şi de învăţare a regulilor de circulaţie, demers al cărui grup ţintă în constituie elevii. Potrivit contractului caricaturistul Viorel Baciu, preşedintele Fundaţiei, a realizat două postere (lucrări grafice cu valoare artistică) în 500 de exemplare fiecare, pentru care municipalitatea îi va plăti 7.000 de lei ...

Creştere a încasărilor la bugetul local în primul trimestru

Luni, 09 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Potrivit contului de execuţie votat de consilierii locali, veniturile bugetului local de funcţionare pe primul trimestrul al anului 2012, prognozate la 98.515.000 lei s-au realizat în sumă de 114.200.700 lei, cu 15,9 în plus. Conform Primăriei, depăşirea planului cu 15.685.700 de lei este justificată prin plata dărilor, a redevenţelor şi a chiriilor la 15 martie. În schimb, din suma prevăzută pentru cheltuielile bugetului de funcţionare - 98.515.000 lei, s-au făcut plăţi de d ...

Termen prelungit la completarea dosarelor chiriaşilor de la Primărie

Luni, 09 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Aleşii locali au prelungit până pe 20 aprilie 2012 termenul limită în care familiile evacuate sau care urmează să fie evacuate din locuinţele retrocedate foştilor proprietari îşi pot completa dosarelor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe sociale în blocul A4 din strada Traian nr. 93. Legislativul a luat această decizie deoarece, din cele 197 de dosare depuse de familiile aflate în situaţie de evacuare, doar 56 erau complete la momentul analizării şi între timp, s-au ...

Subvenţie majorată retroactiv pentru Apaterm

Luni, 09 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
  Cu o singură ridicare de mână, aleşii locali au majorat retroactiv atât preţul mediu de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice cât şi subvenţia pentru Apaterm. Noi vom plăti, la fel ca şi până acum 247,73 lei/Gcal, inclusiv TVA, deci nu ne sunt vizate direct buzunarele, ci banii publici. Nu mai puţin de 1.243.386,97 de lei vor pleca din bugetul anului 2012 pentru a acoperi subvenţia pentru 2011. Pe 1 aprilie 2011, Electrocentrale a majorat pre ...

Planul Urbanistic General al Galaţiului, la avizat

Luni, 09 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Zeci de instituţii şi apoi ministerele vor trebui să-şi dea avizul pentru Planul Urbanistic General al oraşului, care a fost modificat în urma dezbaterii publice de anul trecut. Potrivit arhitectului şef al oraşului, Teodora Voicilă, unul dintre cele mai importante avize favorabile obţinute este cel de la Direcţia Judeţeană de Cultură. În următoarea perioadă va avea loc o dezbatere a PUG-ului pe partea de mediu la care vor putea participa cetăţenii interesaţi. În vară e pr ...

Pensiuni pe Arcaşilor - Turism în Traian Nord

Luni, 09 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Cine îndrăzneşte să spună că oraşul nostru nu are potenţial turistic? Cârcotaşii să se abţină pentru că în zona Arcaşilor şi Traian Nord urmează să fie construite mai multe pensiuni şi o vilă turistică. Aleşii locali au dat undă verde Planurilor Urbanistice de Detaliu solicitate de gălăţeni şi avizate de arhitectul şef al oraşului, Teodora Voicilă. Trei dintre PUD-uri vizează construcţia de locuinţe, iar un altul - construcţia unui depozit de utilaje. Celelalte ...

De ce s-au supărat aleşii locali?

Sâmbătă, 07 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Vai, s-au supărat consilierii locali! Nu vă grăbiţi să puneţi mătura în doliu! Aleşii nu s-au mâhnit în sufleţelele lor electorale pentru că oraşul este jerpelit şi oropsit, fără locuri de muncă şi fără perspective. Nu i-a lovit în inimioară nici faptul că gălăţenii plătesc tarife mari pentru nimic. Sau că administratorul unei societăţi falimentare încasează două salarii, iar firma primeşte de pomană subvenţii retroactive. Nu i-a durut nici că n-avem străzi ...

Scandal în PSD Galaţi - citymanagerul Popa a fost reclamat

Sâmbătă, 07 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Aşa cum anticipam în ziarul „Viaţa liberă”, mandatele consilierilor PSD Daniel Apetrăchioaie şi Stelian Lupu s-ar putea încheia mai devreme de 10 iunie, mai ales că la şedinţa de partid din 2 aprilie, condusă de citymanagerul Florin Popa, au fost îndepărtaţi de la conducerea zonelor de responsabilitate. Stelian Lupu a susţinut un veritabil protest la începutul şedinţei de Consiliu Local. Ţinta a fost city managerul Florin Popa. „Pentru că cele spuse şi întâmplate în ...

Încă un profesor în Consiliul Local - Gelu Homner

Sâmbătă, 07 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Social-democratul Gelu Homner este cel mai nou consilier local, care a depus jurământul joi după-amiază în plenul legislativului. Proaspătul ales l-a înlocuit pe Nicuşor Ciumacenco în Comisia urbanism şi amenajarea teritoriului, lucrări publice, ecologie şi protecţia mediului înconjurător. Rămâne însă de văzut cine va conduce comisia, având în vedere că fostul consilier era şi preşedintele acestei structuri. Gelu Homner are 44 de ani, este căsătorit şi are doi copii. ...