Anca Melinte

Anca Melinte

Galaţi, oraşul cu patru malluri pe hârtie - Interviu cu viceprimarul Nicuşor Ciumacenco

Duminică, 09 Octombrie 2011 20:11 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Există trei autorizaţii emise şi una în curs de emitere, dar niciun proiect nu a fost finalizat * De trei ori Lidl, de trei ori Kaufland, de trei ori Billa, de trei ori Penny * Vine şi Decathlon în Galaţi * Real contribuie la bugetul local cu impozite pe teren şi clădire în valoare totală de 724.626 de lei, iar Selgros cu 496.938 de lei *  - Domnule viceprimar, cât de interesant este Galaţiul pentru marile companii şi lanţuri de magazine?- În ultima perioadă a fost singurul d ...

Cine primeşte bani de la bugetul local?

Duminică, 09 Octombrie 2011 17:01 | Publicat în SOCIETATE
O comisie specială din care fac parte şi şase consilieri locali va evalua şi selecţiona asociaţiile şi fundaţiile şi va decide care dintre acestea vor primi subvenţii de la bugetul local în 2012. Din comisie fac parte consilierii: Aurelian Constantin şi Stelian Lupu (PSD), Florin Gasparotti (PC), Victor Dobrea şi Viorel Trif (PDL) şi Mihai Manoliu (PNL). Vor fi favorite la obţinerea fondurilor de la bugetul local unităţile de asistenţă socială care se ocupă de: copii, tineri ...

Circulaţie restricţionată pe strada Oltului

Duminică, 09 Octombrie 2011 16:58 | Publicat în EVENIMENT
Conform graficului de lucrări anunţat de Primăria Galaţi, de mâine, 11 octombrie şi până pe 17 octombrie 2011, strada Oltului ar trebui să fie închisă pe tronsonul Drum de Centură - Liceul Dunărea" (Cina). Traseul de maxitaxi nr. 63 Billa 1 - Cimitirul Israelit are în această perioadă următorul itinerariu: Oltului - Cina - Farmacia Hygea - Brăilei - Oţelarilor - Bila 1 şi, retur, Oţelarilor - Brăilei - sens giratoriu Cimitir Cătuşa - Brăilei - Farmacia Hygea - Cina - Olt ...

Monumente salvate de la pieire Peisagist francez pentru Grădina Publică

Duminică, 09 Octombrie 2011 16:05 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Gardul parcului, care datează de la 1800, dar şi alte elemente arhitecturale la fel de vechi şi de originale vor fi reabilitate *Proiectul de modernizare al Grădinii Publice din Galaţi este în prezent modificat cu ajutorul unui peisagist francez. Specialistul străin a vizitat grădina şi a descoperit o serie de elemente, cum ar fi gardul, sunt originale şi datează de la 1846, când, prin grija pârcălabului Iorga Ghica, bun prieten al domnitorului Mihail Sturdza, s-a înfiinţat Gr ...

Şcoala iubitorilor de animale

Duminică, 09 Octombrie 2011 16:01 | Publicat în Pet Show
Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă fim de folos cu sfaturi utile pentru creşterea şi îngrijirea animalului de companie. Pentru că tot mai mulţi stăpâni se plâng de problemele de sănătate ale prietenului necuvântător şi de costul ridicat al medicaţiei vom încerca, împreună cu medicul veterinar Dan Georgescu să facem un top al celor mai grave greşeli pe care le fac stăpânii în relaţia cu sănătatea animalului de companie, greşeli care d ...

Directoarea Genica Totolici: Se doreşte falimentarea şi privatizarea Transurb

Marți, 14 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Nu avem nicio vină pentru creşterea tarifului, spune Genica Totolici * Sunt interese foarte mari!” * „Nu fac afaceri cu oamenii de la PC, aşa cum am fost acuzată de unii domni consilieri locali, care mint” * „Înjumătăţirea subvenţiei ar însemna în primul rând desfiinţarea Transurb” * „Transportul urban e o afacere doar dacă faci evaziune fiscală” * Singurul oraş din România cu operatori privaţi * - Aleşii locali care au susţinut creşterea preţului biletului ...

Poveste cu o groapă

Luni, 13 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Sfânta regulă a constructorilor şi a Primăriei este că, după găurire, o stradă trebuie adusă la stadiul la care era înainte de a fi „atacată” cu lucrări de reparaţii sau investiţii. Lucrările ISPA au lăsat în urmă nu doar canalizări şi conducte fericite, ci şi gălăţeni nemulţumiţi de noul look al străzilor. Domnul Damian Dumitru Ioan a venit la redacţie pentru a se plânge de ceea ce se întâmplă pe strada pe care locuieşte de 26 de ani, Bălcescu (nr. 5). Găl ...

Oferă un Crăciun de poveste unui copil în nevoie!

Luni, 13 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Pentru mulţi copii din Galaţi, Crăciunul nu înseamnă brad împodobit, daruri, o familie iubitoare şi o masă plină de bunătăţi, ci aceleşi lipsuri, sărăcie, tristeţe şi frig, de care au parte în fiecare zi. Dacă vreţi să schimbaţi Crăciunul acestor copii într-unul de poveste, alăturaţi-vă celei de-a VII-a ediţii a Caravanei de Crăciun „Inimă de Copil”, eveniment anual de strângere de fonduri. În cei şapte ani de până acum, peste 8.000 de oameni au donat fondu ...

Democrat-liberalul Iulian Aramă, cu averea la vedere

Luni, 13 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deşi e departe de a fi unul dintre cei mai avuţi consilieri judeţeni, democrat-liberalul Iulian Aramă se  distinge de ceilalţi colegi ai săi prin faptul că veniturile lui şi ale familiei provin aproape exclusiv din bani publici. Potrivit declaraţiei de avere, depuse în noiembrie, Iulian Aramă deţine trei terenuri intravilane, dobândite prin cumpărare în 2008: 700 mp la Tuluceşti, 1.100 mp la Smârdan şi 1.000 mp la Vânători, acesta din urmă fiind trecut pe numele soţiei, An ...

Verdict: respinse

Luni, 13 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Cea mai ţigănească şedinţă”, aşa a catalogat decanul de vârstă al Consiliului Local, social-democratul Nicolae Rainea, recenta întrunire ordinară a aleşilor, arătând cartonaşul galben de fost arbitru internaţional. Spre deosebire de alte meciuri, pardon, şedinţe, unde maşinăria de vot funcţionează ca unsă, de această dată nu mai puţin de patru proiecte au fost respinse de votul aleşilor, iar cel de-al cincilea se află sub semnul întrebării. Pe lângă rectifica ...