Gheorghe Arsenie

Gheorghe Arsenie

Cătălina Axente, al doilea titlu de campioană mondială

Joi, 30 Septembrie 2021 00:01 | Publicat în SPORT
Patru zile pline pe litoralul românesc pentru sportivii participanți la Campionatul Mondial la lupte pe plajă. La Constanța și-au dat întâlnire peste 400 de luptători, reprezentând 24 de țări. În calitate de ţară organizatoare, România a înscris în competiție un mare număr de sportivi, ce s-au întrecut la categoriile de vârstă cadeți, juniori și seniori. Au fost zile fructuoase, în care "tricolorii" noștri s-au aflat printre protagoniști, la seniori, de pildă, cucerin ...

CSM Arcada, la un pas de a treia Supercupă

Joi, 30 Septembrie 2021 05:00 | Publicat în SPORT
Astăzi, la Brașov, sunt programate meciurile Supercupei României. La feminin se vor întâlni CSM Târgoviște și Alba Blaj, ora 15.00, iar seara, de la 21.30, CSM Arcada Galaţi joacă împotriva lui Dinamo. Ambele meciuri vor fi transmise de TVR 3. Antrenorul gălățean Sergiu Stancu este de părere că "Meciul este foarte greu, bucureștenii s-au întărit înaintea sezonului, sunt obișnuiți cu astfel de dispute și sunt greu de învins. Cred în șansele noastre și, așa cum am mai r ...

Gloria Ivești, revelația rundei a patra

Marți, 28 Septembrie 2021 05:00 | Publicat în SPORT
Cea de-a patra etapă a celui de-al patrulea eșalon fotbalistic a scos la rampă o nouă protagonistă, una dintre echipele harnice și disciplinate, de mare tradiție în fotbalul gălățean de la acest nivel. Este vorba despre Gloria Ivești, echipă care în istoria sa a avut prezențe și în al treilea eșalon, chiar în două sezoane, iar în restul timpului a fost frecvent pe podiumul campionatului județean. Sâmbătă, iveștenii și-au impus voința și au obținut un scor de reținu ...

Meci scurt, foarte scurt, la Galați!

Luni, 27 Septembrie 2021 04:00 | Publicat în SPORT
Sâmbătă, în eșalonul al doilea de rugby, CSM Galați a primit vizita celor de la CSU "Aurel Vlaicu" Arad, într-un meci din etapa a doua. O partidă care nu anunța decât un deznodământ normal. Pe teren, însă, lucrurile au stat altfel. Meciul a debutat cu dominarea echipei noastre și, în minutul 28, tabela arăta 42-0. Ce s-a întâmplat în acel moment? Oaspeții au ajuns la Galați după o deplasare foarte grea, reușind până la urmă să trimită în teren 15 jucători. Din păc ...

Gălățenii, victorii importante în deplasare

Luni, 27 Septembrie 2021 05:00 | Publicat în SPORT
Eșalonul al doilea de handbal a continuat cu disputarea unor noi jocuri. Conform programărilor, ambele echipe gălățene au jucat în deplasare, în nordul Moldovei, unde după evoluții notabile au încheiat disputele cu victorii.Băieții de la CSU s-au confruntat cu cei de la Politehnica Iași, într-un veritabil derbi studențesc. "A fost un joc greu, de luptă, în compania unei formații incomode", ne-a spus antrenorul Florin Andronic. Echipa noastră, însă, a condus ostilitățile, c ...

O gălățeancă, la "Mondialul" de lupte pe plajă

Sâmbătă, 25 Septembrie 2021 04:00 | Publicat în SPORT
În aceste zile, se desfășoară la Constanța (plaja "Neversea") întrecerile unei importante competiții mondiale - lupte pe plajă. Pe lista participanților sunt trecute 24 de națiuni, cu peste 400 de sportivi(masculin și feminin). Au loc meciuri de cadeți, juniori și seniori, delegația României prezentând un număr consistent de sportivi. Între aceștia, la loc de frunte, se află gălățeanca Cătălina Axente, deținătoare a titlului de campioană mondială acum doi ani. Și î ...

Etapă interesantă în campionatul județean

Sâmbătă, 25 Septembrie 2021 05:00 | Publicat în SPORT
Cele 28 de echipe participante în ligile a patra și a cincea ale Campionatului Județean de fotbal anunță meciuri disputate și, totodată, interesante. Echipele care au avut un start mai bun doresc să-l continue, iar celelalte, aflate la polul opus, au gânduri de reabilitare. Sunt câteva meciuri de interes în Liga a IV-a (astăzi), cum ar fi derbiul zonal dintre Voința Cudalbi și Viitorul Umbrărești (arbitru Ionuț Bozean, observator George Bedreagă) şi deplasarea liderului Unire ...

Campionatul național de veliere radio-comandate - Toate titlurile au rămas la Galați

Vineri, 24 Septembrie 2021 06:00 | Publicat în SPORT
Pista nautică de la lacul Cătușa s-a dovedit a fi gazdă primitoare și în acest an la o nouă ediție a Campionatului Național de veliere radio-comandate. Aici și-au dat întâlnire cei mai buni sportivi din țară, maeștri în construcția și mânuirea vaporașelor. La Cătușa au venit sportivi din Banat - CSM Timișoara și Parța, din Dobrogea - combinata Palatului Copiilor Constanța - Medgidia, și, bineînțeles că nu puteau lipsi gălățenii, reprezentanți ai cluburilor CS U ...

Avalanșă de goluri, în meciurile de la Galați

Marți, 21 Septembrie 2021 06:00 | Publicat în SPORT
În weekend, ambele echipe gălățene participante în Divizia A de handbal au jucat pe teren propriu, reuşind să obţină victorii la scor. O primă explicație ar putea fi forma bună manifestată de echipele noastre, pe de o parte, dar și programarea competițională care le-a adus în faţă partenere de joc mai facile. Una peste alta, echipele noastre nu au făcut economie de efort și le-au marcat adversarelor nu mai puțin de 74 de goluri, având numai 41 primite.  Fetele de la CS M ...

După trei zile de meciuri, "Cupa Arcada" a luat drumul Capitalei

Luni, 20 Septembrie 2021 00:00 | Publicat în SPORT
Cea de-a XV-a ediție a "Cupei Arcada" s-a bucurat de prezența a patru echipe de top: Vojvodina Novi Sad, SCMU Craiova, Steaua București și tripla campioană CSM Arcada Galaţi.  Mai întâi, rezultatele celor trei zile și clasamentul final: Steaua - Vojvodina 3-0, Arcada - Craiova 3-2; Craiova - Steaua 2-3, Arcada - Vojvodina 2-3; Craiova - Vojvodina 1-2 și Arcada - Steaua 1-2 (s-a convenit disputarea doar a câte trei seturi în ultima zi pentru comasarea timpului). Clasamentul final ar ...
Pagina 130 din 286