O păpuşă vie zvârlită în iarbă îmi spune mai mult decât o păpuşă moartă frumos în landou. Zvârlită în iarbă, la marginea drumului, la marginea uitării, printre mărăcini şi resturi de cadavre animale, printre nouri de praf şi excremente. Şi cu mâinile rupte din umeri. Şi cu picioarele rupte din şolduri. Şi cu un ochi albastru. Şi cu un ochi scos. Şi cu hainele rupte. Dar vie. Mai vie decât mulţi dintre noi, cei care aruncăm aşa de uşor aceste simboluri ale cură ...

Pot jura că astfel de foşnet nu mi-a fost dat să aud niciodată, nicăieri. De multe ori am traversat şi m-a traversat (noaptea) foşnetul razelor de lună. De şi mai multe ori m-a mângâiat (ziua şi noaptea) foşnetul frunzelor în pădure, dar şi foşnetul licuricilor prin ierburile şi râpile şi coclaurile nestemate ale celui mai frumos cătun din lume. M-a fascinat foşnetul ploii apropiindu-se, foşnetul fulgerului înainte de fulgerare, foşnetul adânc al luminii din ochii mamei ...

Pune viţă de vie uscată în sobă, mestecă în tocăniţa de pătlăgele verzi, oftează, cerne făină de păpuşoi albi, cată la ceaunul cel mare pus pe ochiul cel mare al plitei...(nu cumva să se umfle şi să dea în foc apa presărată pentru mămăligă)...se uită să vadă cam la ce oră-i soarele pe cer, oftează, strigă la Doroftia...(să vadă dacă a terminat de muls vaca)... Apoi, fără să se oprească din toate acestea, oftează, mă priveşte mult şi cu asprime, dar şi ...

Muşc din măr, lacom, jumătate, în timp ce mă uit la umbra pierzându-se fâlfâind spre dincolo de zare şi spre dincolo de lume. Trebuie să-l muşc! Măcar atât să fac întru memoria alcătuirii cu pene colorate: să-i ascult ruga (şi porunca)!... E bun mărul. Mă uit la măr şi zic: ce măr mare!... mă uit, zic... şi rămân cu gura căscată: o mulţime de cuvinte!... Sigur că da, umbra păsării nu a glumit! cred că pasărea umbrei mi le-a trimis anume prin gaura de vierme, fr ...

Uşor clătinată de vânt, dar fără farmecul păsării de atunci, creanga de măr sfidează vremea şi timpul. Nici un cântec nu-şi mai strânge ghearele în jurul ei, chiar dacă suratele-i (la fel de lire) îmi lasă posibilitatea de a pricepe că au uitat momentul crimei... ori nu l-au uitat, dar îmi oferă şansa de a mă condamna (pe viaţă) la remuşcare, de a-mi ispăşi pedeapsa, în realitate şi în vis, uitându-mă la un tablou uriaş, din care alunecă mereu, fără capăt, n ...

Dacă vreau ÅŸi reuÅŸesc s-o ucid acum, regretul este mai mic, mai puÅ£in sau chiar deloc. Pentru că, la vârsta pe care o am, nu prea ÅŸtiu ce-i aceea părere de rău, ce reprezintă durerea altora, ce înseamnă moartea celui drag, celui apropiat. Dacă mi se face milă ÅŸi îmi tremură mâna, n-o pot omorî. Åži rămâne vie, ÅŸi-mi strică socotelile mele criminale, ÅŸi mă deranjează, în continuare. Nu realizez motivul pentru care mă supără viaÅ£a ei, dar nu suport s-o mai văd. DacÄ ...

Ce serios e omul acesta!... Unii spun că-i bun ca pâinea caldă. Alţii spun că-i bun de pus pe rană. Unii - că-i mană cerească. Alţii - că-i băiat de treabă. Şi tot aşa: că-i de-al nostru, că-i fără egal, că-i săritor, că-i cel mai tare şi cel mai înţelegător... Dar sunt şi mangafale care-l vorbesc pe la spate, care folosesc suduituri şi cuvinte contondente pe adresa domnului Nicolae Cristea, negustor leit Take, Ianke ori Cadâr (nu contează care dintre ei)...! Ce ser ...

Nici vesel ÅŸi nici trist, bădia Gheorghe pleacă în fiecare dimineaţă, cu noaptea în cap, la muncă; nu la serviciu, zău! Are sau nu are de-ale gurii în traistă, nu contează. Ia hârleÅ£ul, lopata ÅŸi târnăcopul pe umăr, îşi face o ţâră de cruce ÅŸi porneÅŸte spre răsărit, parcă mereu spre răsărit; ori, poate, aÅŸa mi se pare mie. Are de mers, nu jucărie: în fiecare zi, 5-10 kilometri încolo, ÅŸi tot la fel încoace, chiar mai mulÅ£i, uneori! Åži muncă, tată, nu glumÄ ...

Demult, cam pe la începuturile dezrădăcinării, stau în gazdă pe strada Spătarului. Stau şi fumez de rup cerul şi pământul. Fumez Mărăşeşti (Marlboroşeşti, cum le ziceam atunci). Fumez şi citesc Mizerabilii, dar şi Fecioarele despletite, şi Unsprezece elegii... Stau într-o cameră mititică, tocmai în fundul ogrăzii. Iarna, nu fac foc. N-am lemne. Stau aşa. Mă încălzesc de la fum şi de la lumânare. Că nu aprind becul. Iau gologani puţini şi mititei. Şi nu-mi ajung ...

Cică ţelina are proprietăţi miraculoase. Amanta mea nu ştie nimic despre însuşirile acestei plante care, iată, se poate consuma în orice stare şi cu orice, cu tot cu frunze, cu tot cu oase, cu tot cu sânge, în borş, în salată, în dorul lelei, în ciuda celor carnivori şi a celor care nu-i înghit pe fitofagi. Amanta mea pune de toate în cămară. Pune şi ţelină, adică. Drept pentru care, într-o amiază de toamnă fără calciu, mă trimite în piaţă să caut şi să cump ...