Operatorul feroviar privat care administrează calea ferată dintre Galaţi şi Bârlad „a dat bice” şi a finalizat lucrările de refacere a şinei smulse pe 22 februarie Două luni au trecut de când circa un kilometru de cale ferată a fost smuls din pământ în urma unei alunecări de teren produse între Galaţi şi Tuluceşti. Cu toate că specialiştii estimau atunci că refacerea şinei va dura câteva luni bune, Transferoviar Grup, operatorul privat care a concesionat calea fe ...

De ce fug gălăţenii din Galaţi

Sâmbătă, 13 Aprilie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Galaţiul are probleme grave. Oraşul a încetat să mai fie un spaţiu dezirabil pentru locuitorii lui. Economia e praf, infrastructura pare bombardată, şomajul este uriaş, respectul faţă de cetăţeni a ajuns o vorbă în vânt, totul se demolează, se fură… Prin urmare, gălăţenii de calitate pleacă, unul câte unul, către alte zări. În mod cât se poate de evident, străinătatea este ţinta preferată de cei care părăsesc acest areal însă, mai nou, sunt atractive şi oraş ...
Circulaţia autovehiculelor pe strada Stelei, între bulevardul George Coşbuc şi intersecţia cu strada Poşta Veche, va fi restricţionată începând de mâine, 19 martie, până vineri, 22 martie, inclusiv, informează Primăria Municipiului Galaţi. Restricţiile sunt impuse pentru a permite executarea lucrărilor de branşare a reţelei de canalizare de pe strada Unirii în colectorul amplasat pe strada Stelei.   ...

Faceţi, naibii, măcar o stradă!

Marți, 12 Martie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Modul în care înţeleg mai marii urbei să vegheze la buna desfăşurare a lucrărilor plătite din bani publici nu încetează să mă uimească. Vineri, 8 martie, au închis parţial strada Brăilei, pentru asfaltare. Au dat asigurări că se va face lucrarea între orele 10,00 şi 18,00, cât a fost închisă strada. Asta, evident, nu s-a întâmplat. De la Bănci în jos, până la Trei Star, şoseaua a rămas decopertată şi probabil va mai rămâne aşa o vreme, fiindcă, nu-i aşa, în ...
"Ceea ce fac mă reprezintă sută la sută" Gabriela Stavăr este ingineră navalistă, reprofilată ca artist plastic, decorator. Din mâinile sale ies obiecte deosebite, care îi trădează atât firea de artistă, cât şi creativitatea aparte. Am cunoscut-o pe facebook şi m-a dat gata cu un fier de călcat, vechi, cu cărbuni, pe care l-a transformat în operă de artă. "Ceea ce fac mă reprezintă sută la sută", afirmă, pe bună dreptate, Gabriela. „Viaţa te învaţă să cauţ ...

Ăsta e respect faţă de cetăţean?

Sâmbătă, 09 Martie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Nu înţeleg deloc de ce este nevoie ca lucrările pe străzile Galaţiului să se facă în plină zi, în plin trafic, în plină aglomeraţie. Singurul argument pe care l-ar putea aduce edilii şi firmele care se ocupă de astfel de lucrări e că noaptea şi în weekend oamenii trebuie plătiţi dublu, pentru că aşa impune legislaţia muncii.Primăria a oprit vineri traficul pe strada Brăilei, de la Tribunal şi până la Trei Star, ca să se asfalteze una dintre cele mai distruse porţiu ...
La Sala Nicolae Mantu, a Galeriilor de Artă s-a deschis, luni, Salonul de primăvară al plasticienilor gălăţeni. Un număr remarcabil de membri ai Filialei Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici - 32, din totalul de 38 -  sunt prezenţi cu lucrări pe simeze. Preşedintele Aurel Manole a precizat la vernisaj că evenimentul „e un prilej de bucurie pentru membrii filialei, dar şi pentru proaspeţii absolvenţi care au făcut ca acest salon să fie mult mai bogat şi mai divers”. Criti ...

Regal de artă turcă: Ebru la Muzeul de Artă Vizuală

Vineri, 01 Martie 2013 15:00 | Publicat în CULTURA
Muzeul de Artă Vizuală va găzdui sâmbătă, la ora 13.00, vernisajul expoziţiei de artă ebru „Dansul vopselei cu apa”. Rezultată în urma colaborării muzeului cu Uniunea Democrată Turcă din România, filiala Galaţi, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre” şi Consulatul General al Republicii Turcia din Constanţa, expoziţia include lucrări ale participanţilor la atelierul de artă ebru din cadrul Centrului Cultural Turc „Yunus Emre”. Arta care te învaţă să fii calm Dup ...
Muzeul de Artă Vizuală găzduieşte astăzi, la ora 12,00, vernisajul unei ample expoziţii de pictură, grafică şi sculptură. Este vorba despre un duplex Galaţi-Brăila, având genericul „Artişti la Dunărea de Jos”, care reuneşte pe simezele de la etajul muzeului lucrări semnate de artişti plastici din Brăila: Vasile Gaiţă, Hugo Mărăcineanu, Gheorghe Mosorescu, Radu Cristian, Radu Ionel, Teodorescu Marius şi din Galaţi:  Jana şi Gheorghe Andreescu, Sterică Bădălan ...

La 76 de ani, Marcel Bejan, un ambasador al frumosului

Marți, 12 Februarie 2013 11:00 | Publicat în CULTURA
Artistul plastic Marcel Bejan împlineşte astăzi 76 de ani. Născut la 12 februarie 1937, la Stănileşti de Vaslui, Marcel Bejan, pe lângă misiunea de dascăl, a avut-o şi pe cea de ambasador al frumosului în ţară şi străinătate. Absolvent al Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu” Bucureşti, promoţia 1965, şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1968, a avut prima expoziţie în 1965, când a expus alături de artiştii Filialei UAP Galaţi. Au urmat ...
Pagina 95 din 99