Din colecția „Cele mai triste poezii rămase tablou” AUTOPORTRET (de/spre tăcere)

Din colecția „Cele mai triste poezii rămase tablou” AUTOPORTRET (de/spre tăcere)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Era târziu şi toamnă când a venit Maria –

o văd...(până la steauă!)...superbolă şi rece,

aduce crizanteme şi caută-nspre geamuri

încetul şi-ncetarea în toi fără de lege!

S-apropie de poartă şi trece prin răpciune

ca pasărea-nnorată şi gata de plecare,

s-apropie de mine şi nici măcar nu-ntreabă

cum stau legat (aiurea!) de mâini şi de picioare!

O văd foarte frumoasă în rochia aceea

ţesută la războiul în/depărtării care

m-a scos din adâncime şi mi-a tăiat nălţarea,

şi-acum se-ntoarce neagră şi crizantemătoare!

Şi e târziu...şi-i toamnă...şi tace mult Maria

pe marginea-ncetării – cea fără de cuvinte! –

Aprinde lumânare, îşi face semnul crucii,

îmi dă vreo două lacrimi...şi pleacă înainte!

Citit 6881 ori Ultima modificare Sâmbătă, 03 Decembrie 2022 08:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.