Din când în când, stau faţă-n faţă/ cu domnul (marele) Nimic în care se-nvârteşte Totul,/ bine şi rău şi cald şi frig... şi parcă vrea să-ntrebe Cine-s/ şi Cine-i, să întreb şi eu, însă avem un fel de spaimă/ în centrul sfântului Mereu, şi-un fel de silă ne cuprinde,/ un fel de lene şi regret că nu mai poate să mă creadă/ şi nu mai pot nici eu să-l cred! Din ce în ce mai des, nu-ncepe,/ nu se sfârşeşte... n-are Cum, n-are Aici, n-are Acolo,/ n-are Atunci, n ...

Sigur că da!... Aţi citit câţi bărbaţi ibovnici/soţi s-au subtilizat în preajma şi în graţiile doamnei Clementina Bizara, nu? Aţi citit cu câtă suspiciune şi temere-i haşurat duhul şi văzduhul de pe stradela Plantelor stupefiante, da? Aţi citit şi v-aţi lămurit despre incapacitatea autorităţii criminalistice în faţa unor dispariţii suspecte, nu?... Şi tensiunea creşte de la o zi la alta, parol! Şi unde mai pui că, în urmă cu patru ani... (culmea, tot în sâmbăt ...

Te rog să-mi (s)pui nu-mă-uita/ la capătul dinspre plecare,să nu stau singur când voi fi/ în (contra)starea următoare -ca întrebarea la răspuns/ mă duc să văd cum se întâmplăabsenţa-n haos, punct cu punct,/ şi cum prin întuneric îmblăfiindcă ce-i adânc şi sfânt/ nu se (re)naşte pe luminăşi numai celui nevăzut/ eternitatea i se-nchină !!!Şi te mai rog foarte frumos:/ nu-mpărtăşi vro înduraredinspre acea, dinspre acel/ care se crede mult mai maredecât alcătuirea ...

De fapt, fac vorbire şi scriere despre strada Plantelor, unde sunt chiriaşul serios al doamnei Clementina Bizara, o tristă şi verticală văduvă a răposatului Robert, dispărut în împrejurări stranii, încă nebuloase după atâţia ani. Clementina nu-i o văduvă neagră, ci albă. Că numai îmbrăcată în alb umblă toată ziulica şi toată nopticica. Şi când stă dezbrăcată prin odaia-i plină cu semiîntuneric, tot albă-i la trup. Parcă-i nişte marmoră dăltuită-n statui ...

Moto: „Când îi zăresc pe stradă/ mă-ntreb ca-ntâia oară:/ cum a putut un vultur/ să scoată pui de cioară?” (George Topârceanu) credeam că toate păsările vor să cânte trăgeam în ciori cu ouă de privighetoare însă apoi au început să mă-nspăimânte când am văzut privighetorile că sunt din ce în ce mai triste şi mai rare m-am întristat şi m-am întors acasă pe apa sâmbetei dădusem arma un cor afon de ciori contemporane mânca privighetori victorioase într-un c ...

Sigur că da! Aţi văzut ce poate scrie un Prăpăd, un amărât de Prăpăd, un bătrân şi calculat Prăpăd, nu? Aţi văzut cum poate Poezia unui Prăpăd autentic să mă facă slugă eternă la Candoare şi Respect? Şi cum încă se mai poate nădăjdui-n salvarea puţinului Frumos, cât se mai vede în sus şi-n jos, în tot de-a lungul şi-n tot de-a latul cestui modern Apocalips?... Sigur că da! Se poate! Printr-o Rocadă Mare, gândită şi realizată la Timp, se poate scăpa de su ...

m-aş sinucide... moartea zâmbeşte foarte frumos, dar mă înving ideile lui tata... tata a mers până la moarte şi înapoi, pe jos şi a netezit cărarea luminii cu lopata naiv, ca pe o târfă am alungat din vis filozofia şarpelui de casă... iov rătăcit departe de rouă, m-am aprins şi nici nu fac lumină, şi sunt o umbră arsă dar vine deodată chiar timpul să alerg şi să-l ajung mai repede pe tata, să mă înveţe iarăşi descântecul de melc... iar cântecul de leagăn să-m ...

„Focul vânăt” a pogorât Pacea şi Iubirea printre cheflii! Nimenea nu mai dă cu barda-n Lună! Nimenea nu mai zvârle cu sudalma spre Cer! Nimenea nu-şi mai arată duritatea de şmecher sau de sărit! Rusul Serghei, poetul pe a cărui cruce poţi citi că „şi-a iubit şi ţara şi pământul/ cum iubeşte crâşma un beţiv”, a reuşit să înmoaie inimile afumaţilor/făcuţilor încremeniţi pe la mese! Fiecare-şi zice-n gând să dedice/ridice câte-un Imn nevestelor/ibovnicelo ...

TU NICIODATĂ NU AI FOST CU MINE, eu nu am fost cu tine niciodată - gramatica mă zgâlţâie şi-mi zice: fă-ţi cruce, taci şi scrie o ERATĂ, să vadă cititorul, să-nţeleagă ce-nseamnă SENS şi SEMN şi CLAROBSCUR în hohotul deşertăciunii, dacă nu vrei, nu poţi, nu ştii să te desprinzi fulgerător de FATA cea MORGANĂ, dacă nu crezi că TOTUL e NIMIC şi VIAŢA e-o nevrednică POMANĂ a unui SUBIECT necruţător şi-a unui PREDICAT stăpân pe ROATĂ, e-un TIMP netrebnic, VIS ...

Sigur că da! Neculai Furtună îşi drege glasul şi dă tonul la „Focul vânăt”! Încet şi murmurat, să nu deranjăm cutremurul manelelor din blocurile înconjurătoare, intrăm în cor, în ritmul tulburător, dumnezeiesc şi pământesc totodată, al unuia dintre cele mai frumoase poeme despre Toamnă şi Iubire! Şi iată ce se aude! Şi iată ce-a fost în stare să scrie sufletul şi mintea blondului Serghei pentru sufletul şi mintea dansatoarei/superbei Isadora!... „Focul vân� ...