Pentru aniversarea celor 30 de ani de "Viaţa liberă", ne-am gândit, în primul rând, la oameni. Oamenii care fac ziarul astăzi, o parte dintre cei care l-au făcut în aceşti ani, mulţi şi zbuciumaţi pentru presa românească, dar mai ales oamenii pentru care ziarul a trăit şi trăieşte: gălăţenii. Am demarat un proiect editorial pentru a vă aduce aproape oamenii care contribuie la apariţia şi difuzarea celui mai vârstnic - deşi mereu tânăr - cotidian al Galaţiului post-decembrist, unul dintre puţinele ziare din ţară care au apărut atunci, în decembrie '89, şi care încă sunt vii, în ciuda multelor vicisitudini, economice, dar nu numai. Pe parcursul acestei luni, vă vom povesti despre ziar şi oamenii lui, iar jurnaliştii de ieri şi de azi vă vor spune cum simt ei timpul trăit aici. Pentru cititori, avem şi alte surprize, aşa că, vă rugăm, ţineţi aproape!
Cu drag de "Viaţa liberă", de Galaţi şi de Dunăre
Vă mai amintiţi cât de rebelă şi sinceră a fost prima voastră dragoste? Da, acea dragoste care nu se uită niciodată, cu bune şi cu mai puţin bune. Privind în trecut, realizez că asta a însemnat "Viaţa liberă" pentru inima mea de tânăr jurnalist.
În vara anului 2015, păşeam în redacţia ziarului cu scopul precis de a-mi uza cât se poate de mult reportofonul, încălţămintea, tastatura, dar nu şi abilităţile de ziarist. Ştiam că munca la ziar va fi cea mai bună şcoală de jurnalism pentru mine. Şi aşa a fost. Cu un şef de departament care trece greu cu vederea chiar şi cea mai mică scăpare editorială şi un redactor-şef la fel de perfecţionist, eşti "condamnat" să-ţi croieşti stângăciile de jurnalist începător şi să dai "la zi" un text bun, documentat şi de interes pentru publicul gălăţean.
Într-un an şi trei luni, cât am activat la ziar, am realizat fără nicio constrângere reportaje din cartierele gălăţene şi din satele judeţului, am scris despre Basarabia, despre oameni mici şi mari. După unele interviuri şi "plecări pe teren", am trăit şi acel sentiment de neputinţă care, cel mai probabil, există în viaţa fiecărui jurnalist. Mă refer la momentele în care eşti marcat de ceva sau de cineva şi ţi se blochează mâinile pe tastatură. Evident, îţi revii după ce te întrebi dacă vrei ca publicul tău să ştie despre asta. Şi aici nu există loc de îndoială. Dincolo de orice, cititorii "Vieţii libere" au dreptul să fie informaţi, iar asta a fost o regulă a ziarului şi acum cinci, zece sau treizeci de ani.
Trei decenii de "Viaţa liberă", fără nicio pauză în activitate, atât îmi şoptesc arhivele că împlineşte cotidianul gălăţenilor. Timp de treizeci de ani, generaţii de jurnalişti au adus în atenţia publicului lucrurile care contează. Pentru mine, a fost un privilegiu să mă alătur unei echipe de la care am învăţat cum să păşesc pe drumul presei şi de ce trebuie să îndrăgeşti cu mintea şi cu inima această profesie.
În redacţie se munceşte şi se trăieşte cu intensitate fiecare zi. Şi toate acestea, nu pentru ca să te vadă şeful că "tragi tare", niciodată! Ziaristul de la VL scrie cu respect pentru cititor. Asta mă face să cred că "Viaţa liberă" va mai creşte generaţii de ziarişti care nu se vor opri niciodată din a pune pe hârtie texte cu tâlc, despre ce-l bucură şi ce-l doare pe gălăţean.
