Mad Grooves, o trupă pe inima gălăţenilor. Vin să cânte cu drag la concertul ”Vieţii libere” Aniversar

Mad Grooves, o trupă pe inima gălăţenilor. Vin să cânte cu drag la concertul ”Vieţii libere” Aniversar
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Cinci muzicieni cu experienţă - Claudiu Rusu, Sorin Gheorghiu, Andrei Tanasaciuc, Mihai Susma şi Leo Ambrozie, care au demarat în urmă cu doi ani unul dintre cele mai ambiţioase şi interesante proiecte muzicale din Galaţi, se numără printre invitaţii de onoare de la concertul aniversar al "Vieţii libere" de pe 11 decembrie, de la Sala Sporturilor.

Mad Grooves, aşa cum se numeşte trupa lor, şi-a propus încă de la început să exploreze zone mai puţin cunoscute ale muzicii internaţionale. "Când am pornit la drum, ne-am propus să producem nişte coveruri pe care să ne punem vizibil amprenta proprie, care să ne reprezinte, aşa că nu am respectat versiunea originală, reinterpretând-o în manieră proprie. Am văzut că genul acesta prinde. Mai ales că ne-am dorit să ieşim la public cu melodii care nu se aud toată ziua la radio sau pe posturile de muzică. Am vrut să arătăm că există muzică frumoasă, pe care lumea n-o ştie, dar pe care e păcat s-o rateze", povesteşte solistul trupei, Claudiu Rusu.

Astfel, în scurt timp, cei cinci artişti care vin din zone muzicale diverse, abordând genuri ca blues, funk, ballads, adaptate pentru cei ce vor şi altfel de muzică bună, au reuşit să cucerească inimile gălăţenilor, devenind foarte căutaţi pentru a crea atmosferă în cluburi. Îi găsiţi aproape în fiecare seară pe scenă: miercuri în Union Jack, joi la Villa Bordeaux, vineri la Gossip şi sâmbătă, din două în două săptămâni, la Teatris.

Când nu cântă pentru public, sunt în studio şi înregistrează piesele originale pe care le-au compus în ultima vreme şi pe care le vor lansa cât de curând. Deşi nu duc lipsă de activitate concertistică, s-au bucurat nespus la invitaţia "Vieţii libere" de a cânta pentru un public numeros, aşa că vă aşteaptă pe toţi la Sala Sporturilor.

Claudiu Rusu a lucrat opt ani în industria muzicală din străinătate. A început cu postul de production vocalist pe vapoare de croazieră în Florida. În 2007, a obţinut postul de Cruise Director (entertainment manager) la o altă companie de nave de croazieră. În 2013, a activat ca solist în Jakarta şi Bali, în cluburile exclusiviste afiliate celui mai prestigios lanţ hotelier din Indonezia, "The Mulia". În 2014, s-a întors în ţară şi a participat la concursul "Vocea României", unde a ajuns în semifinală. În urma acestei performanţe, au rezultat colaborări cu producătorii muzicali Atom Music şi Roton Music. În 2016, şi-a lansat primul single, intitulat "În drum spre rai". În paralel cu activitatea solistică în muzica uşoară, Claudiu Rusu activează ca bariton în cadrul corului Teatrului Muzical "N. Leonard".

Sorin Gheorghiu (tobe) a fost DJ de radio timp de 20 de ani. A activat în mai multe trupe  cunoscute: Phoebus, Autograf, Voievod şi Over Band, la care se adaugă numeroase colaborări.

Andrei Tanasaciuc (bass) a cântat cu Equilibricks, trupă care a luat premiul I la Festivalul "Rock în Iaşi", cu Acustic Spectrum, Candy Bar şi Connect-R. Pasionat de chitară bass, experimentează şi arta de a construi asemenea instrumente fascinante. A creat bassul din orchestra care a acompaniat în 2015 şi 2016 concurenţii de la "Vocea României".

Mihai Susma (chitară) este absolvent al Liceului de Artă ”D. Cuclin” şi al Facultăţii de Arte din Galaţi, secţia Teatru, la clasa prof. univ. dr. Adriana Popovici. Actualmente este profesor de chitară în cadrul Şcolii de Arte de la Centrul Cultural "Dunărea de Jos". Ca instrumentist, a avut diverse colaborări, notabile fiind cele cu Peter Band Project, cu trupa Cristal, în cadrul ultimului album ”Meniul zilei”, şi cu trupa X-perience.

Leonard Ambrozie (clape) este inginer de sunet, compozitor şi orchestrator, cu numeroase premii la festivalurile de profil, pasionat de instrumente cu claviaturi.

”Prietenii Vieţii libere” - spectacol pe cinste şi tombolă cu zeci de premii [detalii]

Citit 2369 ori Ultima modificare Vineri, 06 Decembrie 2019 23:15

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.