Alina Bunea (foto) este vocea calmă şi politicoasă pe care o aude oricine sună să ceară o informaţie la "Viaţa liberă", iar Elena Rumindu, Culina Ganea şi Cristian Alexandru sunt primele persoane care te întâmpină cuminţi, pe scaunul de paznic de la intrare, când intri în sediul ziarului. Când nu sunt prinşi cu alte treburi, dar despre asta vă povestesc un pic mai târziu.
"Sunt singurul angajat care are fix aceeaşi vârstă cu ziarul! Şi eu sunt născută în 1989, am 30 de ani", îmi spune mândră Alina, deţinătoare a unui "cumul de funcţii", ea având, pe lângă munca de secretariat, şi o mulţime de alte sarcini. Sigur? O întreb ştiind că în ziar lucrează peste 100 de oameni în foarte multe departamente. "Dacă nici eu nu ştiu, atunci cine!?", vine răspunsul prompt. Clar, Alina este un soi de bază de date a ziarului. Pe la ea circulă, sunt înregistrate şi aşezate frumos într-un loc unde să le poţi găsi uşor toate documentele importante ale firmei. I-au trecut prin mână biblioteci întregi de dosare. Cu meticulozitatea pe care numai o secretară foarte bună poate s-o aibă, îmi spune, mai în glumă, mai în serios, că este cea mai mare consumatoare de hârtie de scris: "Cinci topuri, în fiecare lună. Fetele de la contabilitate au nevoie de 10, dar ele sunt mai multe".
Recunoaşte că acum, la cinci ani de la angajare, deşi munca sa are un volum destul de mare, e migăloasă, cere atenţie maximă şi mai ales o memorie exersată, lucrurile i se par fireşti, însă la început, parcă picase cerul pe ea: "În fiecare seară plecam plângând acasă. Dar sunt o fire încăpăţânată şi a doua zi mă întorceam şi mai hotărâtă să învăţ lucruri noi". În timp ce-i ascult destăinuirile, mă gândesc că în spatele ochilor verzi şi frumoşi se ascunde o fire foarte puternică. Nu-mi amintesc să fi intrat în aceşti cinci ani în biroul ei şi s-o fi găsit măcar o dată încruntată, ce să mai vorbim de lacrimi. Întotdeauna numai zâmbet, mereu gata să ajute, dacă i s-a cerut ajutorul. Aşa e şi când sună cineva la ziar. Oamenii s-au obişnuit ca "Viaţa liberă" să fie şi birou de informaţii. Când un cititor vrea adresa de la Parlament, sună la VL. Când vrea numărul de telefon de la orice instituţie din Galaţi, sună la VL. Chiar şi când vrea să ia legătura cu alte ziare sau televiziuni din oraş, sună tot la VL să primească numărul de telefon. Alina, cu toată treaba care-i cade uneori pe cap, răspunde răbdătoare, caută pe google, află informaţii, le transmite celui care se află la capătul firului. Unii sună pur şi simplu pentru că n-au altcuiva să se plângă. "Trebuie să stai să-i asculţi. De exemplu, a sunat o doamnă săptămâna trecută şi-mi zice: "Centralista asta e nebună! Încerc să dau de cumnata mea care e internată la spital şi ea îmi spune mereu acelaşi lucru: "Pentru moment, abonatul nu poate fi contactat". A trebuit s-o lămuresc că ce aude ea e un robot şi s-o conving că trebuie să aibă răbdare, până când persoana pe care o căuta va avea semnal sau îşi va încărca telefonul".
Deşi e mult mai mică de vârstă decât ei, Alina este şi şefa directă a celor trei paznici. Şi ei oameni buni la toate. Elena, Culina şi Cristi sunt cei care intră tiptil în redacţia noastră, târziu, după ce noi am plecat acasă, pentru a face ordine. Şi numai cel care n-a fost măcar o zi într-un ziar nu ştie cum poate face un jurnalist supărat că i-a dispărut o hârtiuţă de pe birou, pe care notase un număr foarte important. Fiecare dintre cei trei a avut sarcina dificilă să "joace" în scena aceea din Alba ca Zăpada şi vreo douăzeci de Morocănoşi la un loc: "Cine mi-a umblat cu agenda?"; "Cine mi-a mutat hârtiile, că nu mai găsesc nimic?!".
Dacă aţi trecut vreodată pe la "Viaţa liberă" şi întreaga clădire mirosea a plăcintă de să pici din picioare, tot Elena şi Culina sunt "vinovate". Cheta pentru mere sau brânză şi făină o facem noi. Dar "opera" e a lor. Nici nu vă imaginaţi câtă fericire pătrunde la etaj odată cu aromele care se înalţă din cuptor. Sunt zilele în care nu mai alergăm şi după pachet, ne putem vedea liniştiţi de paginile şi materialele noastre. Şi pentru asta, ca pentru multe altele, le mulţumim.
