Cartea lui Don Quijote (o amintire cu gazetarul Radu Macovei)

Cartea lui Don Quijote (o amintire cu gazetarul Radu Macovei)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"

(!) dacă vii la don Quijote,/ astăzi hai, şi hai degrabă! -

e bătrân şi stă la poartă,/ parcă-i gata să-şi înceapă

ultima-i călătorie/ spre oprirea cea dintâi:

cea oprire fără capăt,/ simplă-n rost şi-n căpătâi (!)

(!) steaua-l strigă - se aude/ naltu-i glas cu tremurare,

nu sclipeşte nici o lance/ şi nu bate nici un vânt -

tristă, singură şi blândă,/ colo-n coastă, moara-i moare

lângă umbra-n agonie-a/ Rosinantei lăcrămând (!)

(!) dacă vii la moş Quijote,/ hai îndată, că porneşte

să se suie-n steauă, singur,/ bob cu bob şi fir cu fir -

nimenea nu-l mai salută,/ nimenea nu-i mai vorbeşte,

Sancho Panza-i dus în sine,/ cată către cimitir (!)

(!) ce hidalgo trist pe prispă,/ ce hidalgo trist la poartă! -

vino şi deschide-(i) Cartea,/ să rămână pe pământ!

e păcat să moară moara!/ ce să faci c-o moară moartă?

hai, superbă Dulcinee.../ vino... şi... mai... bate... vânt (!)

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Divina Tragedia, Colecție

Citit 2858 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Martie 2024 14:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.