Roxana Artene Penciu

Roxana Artene Penciu

59 de unităţi de învăţământ neautorizate sanitar

Sâmbătă, 07 Septembrie 2019 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
De la purtătoarea de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, Ani Nistor, am aflat că, dintre cele 478 de unităţi de învăţământ din judeţ (207 în urban şi 275 în rural), doar 59 nu au autorizaţie sanitară de funcţionare. Aceasta susţine că procesul este însă în curs de actualizare, pentru că sunt şcoli care urmează să mai depună dosarele. "De la 20 la sută, câte erau în 2018, anul acesta avem doar 13 la sută. Sunt 44 de şcoli neautorizate în med ...

Festivalul de Muzică Veche Tradițională ”Cantemir”, la a patra ediţie

Sâmbătă, 07 Septembrie 2019 12:30 | Publicat în CULTURA
Festivalul de Muzică Veche Tradițională "Cantemir", aflat la a patra ediţie, se va desfăşura duminică, 8 septembrie, începând cu ora 19,00, în Grădina Muzeului Eparhial. Vor participa artiști și ansambluri de renume, precum Ioana Marin, Formaţia Kalofonis, Ansamblul artistic Olympos şi Ansamblul folcloric "Dor de tei". Evenimentul este organizat de Muzeul Istoriei, Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos și Asociația pentru Promovarea Patrimoniului Cultural Gălă ...

Elevii de la Smârdan aşteaptă o şcoală nouă în zadar

Sâmbătă, 07 Septembrie 2019 00:02 | Publicat în EDUCAŢIE
În unele unităţi de învăţământ din mediul rural, noul an şcolar va începe în condiţii mai bune chiar decât în oraş. Însă situaţia nu este aceeaşi în toate localităţile în care am reuşit să ajungem pentru a vedea cum sunt pregătite şcolile de start. O veste bună e că, în trei dintre cele patru comune vizitate, fie s-au construit, fie se construiesc unităţi de învăţământ din temelie. Partea proastă e că, exact acolo unde era cea mai mare nevoie, ordonatorii f ...

Cum pot studia liceenii un an gratuit în America

Vineri, 06 Septembrie 2019 11:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educație Internațională și de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice invită liceenii cu cetățenie română să participe la programul FLEX 2020-2021. Este finanțat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii și își propune să ofere liceenilor din România ocazia de a locui la familii americane și de a studia într-un liceu american pe parcursul anului şcolar 2020 ...

Expoziţie Games of Thrones cu sculpturi în mine de creion

Vineri, 06 Septembrie 2019 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Între 15 septembrie - 6 octombrie, la Shopping City Galaţi va fi o expoziţie inedită cu micro-sculpturi impresionante pe vârfuri de creion, realizate în onoarea celui mai urmărit serial la nivel mondial, "Game of Thrones". În această expoziție sunt incluse sigiliile caselor din Westeros, dragonii, Regele Nopții și Tronul de Fier. Pentru a crea aceste sculpturi unice în miniatură, sculptorul rus Salavat Fidai folosește un cuțit, o lupă și un microscop, pentru a adăuga detaliile ...

Phoenix în turneu la Galaţi

Vineri, 06 Septembrie 2019 09:50 | Publicat în SOCIETATE
Turneul "Fie să renască '19" al deja intratei în legendă trupe Phoenix va ajunge şi la Galaţi, pe 26 octombrie, de la ora 19,00, la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard". Phoenix a hrănit spiritual generaţii de români, a lansat mari muzicieni şi piese nemuritoare. Noii membrii ai formaţiei, reuniţi alături de Nicu Covaci, au abordat numeroase subgenuri ale rock-ului, traseul lor stilistic pornind de la muzică beat, rock psihedelic, hard rock, ajungând la etno - ro ...

Vernisaj cu portrete premiate, realizate de liceeni

Vineri, 06 Septembrie 2019 12:00 | Publicat în CULTURA
Societatea Artiștilor Figurativi din România (SAFR), în colaborare cu Fundația "Eugene Ionesco" din Galați, organizează, miercuri, 11 septembrie, de la ora 18,00, expoziția concursului "Portretul în desen sau gravură", desfășurat în cadrul proiectului "Artistul adolescent", destinat exclusiv elevilor de liceu. Aceștia au avut libertatea de a se înscrie cu una sau mai multe lucrări la oricare dintre secțiunile Desen ori Gravură, sau chiar la ambele. Dintre cele 29 de lucrări pr ...

Patru tenori şi farmecul muzicii italiene

Vineri, 06 Septembrie 2019 09:30 | Publicat în CULTURA
Teatrul Național de Operă și Operetă „N. Leonard” a pregătit pentru duminică, 8  septembrie, de la ora 20,00, o seară romantică în stil italian, în armoniile unor binecunoscute canzonete, arii și pagini muzicale celebre dedicate vocii de tenor. Invitatul serii este tenorul italian Antonino Interisano, un nume cunoscut și îndrăgit în rândul publicului gălățean, alături de care vor evolua cu șarmul și generozitatea ce îi caracterizează tenorii teatrului: Florin Bobei, ...

Profesoară eliminată din examen pentru că avea fiţuici

Miercuri, 04 Septembrie 2019 19:00 | Publicat în EDUCAŢIE
239 de cadre didactice s-au înscris la concursul pentru ocuparea posturilor vacante, ce s-a desfăşurat miercuri, 4 septembrie la Liceul Tehnologic de Marină. Dintre acestea, 105 sunt calificate, iar 134 necalificate.  "La concurs au fost 19 absenţi, trei retraşi şi un candidat eliminat pentru că a fost surprins cu fiţuici. Este vorba de o profesoară de psihopedagogie specială", ne-a declarat inspectoarea generală Mioara Enache. Rezultatele s-au afişat tot în cursul zilei de mier ...

Peste 300 de contestaţii la Bacalaureatul se toamnă

Miercuri, 04 Septembrie 2019 17:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevii nemulţumiţi de notele primite la a doua sesiune a Bacalaureatului 2019 au depus 341 de cereri de contestaţii, am aflat de la inspectoarea generală Mioara Enache.  Cele mai multe cereri pentru recorectarea lucrărilor au fost depuse acolo unde s-au luat notele cele mai mici, la Matematică, unde sunt înregistrate 124 de contestaţii. La Limba şi literatura română sunt 77 de cereri, iar la Istorie, numai 14. Rezultatele finale se vor afişa sâmbătă, 7 septembrie. ...
Pagina 298 din 887