Când am ajuns în ograda cu troscot şi tei, tata se uita la cer. Sigur, credea că de acolo vine drumul/cărarea spre casă, spre acasă. Se uita fără vorbă, cu ochii mai albaştri decât cerul la care se uita. Chiar mă vedeam în ochii lui cum mă apropii de el, îndepărtându-mă, parcă. În ogradă şi în jurul ei, toate substantivele sunt proprii şi toate sunt la locul lor. Toate verbele ard mocnit, sub liniştea trează de la facerea lumii. Adjectivele sunt frumoase, toate. Interj ...

pe marginea Cărării dinspre tine sunt lacrimi fără glas şi rugăciuni, la capete-s biserici care-aşteaptă, şi clopote pe care să le suni când vii sau când te duci în căutarea timpului tău amestecat cu-al meu, s-audă începutul şi sfârşitul unde-i stăpân şi iartă Dumnezeu – şi unde totul stă într-o secundă, SUB SEMNUL SFÂNT AL TRISTULUI MEREU !!! pe marginea Iubirii din/spre tine sunt numai ochi de pasăre cântând n-întâmpinarea trecerilor noastre spre mâine, ie ...

Două cocoane se năpustesc pe scară, mai-mai să culce autobuzul într-o parte şi să belească reclamele de pe el. Se năpustesc şi-şi distribuie ochii în toată încăperea, poate află scaune goale. Şi află chiar unde sunt câte două scaune faţă în faţă, pe stânga urâtului de tablă. Mare bucurie şi mare izbândă şi mare ispravă pe capul lor. Două fotolii libere, alăturate, numai bune pentru două guralive matinale, cam prea guralive, zic (şi) eu. Iată-le, se aşează ...

ce naltă şi-adâncă dormire sub semnul ne/fast al iubirii – ce fel de visare se-ntâmplă de parcă cest somn pentru mir i-i ??? se face că strigătul celei mai scumpe din toate ce-s poate să dea dezlegare la cea mai nespusă-ntâmplare din toate !!! nimic nu-i ştiut, dar se ştie ce/cât de aproape-i departe – se face că totul nu-i altfel decât cum (se) scrie la carte !!! de-atâta dormire întruna visez că se-ntâmplă minune – se face că strigă şi-ncepe ce nimeni nu ştie a ...

Aşa trebuia să-i fi spus, dar mereu am uitat. Aşa trebuia să-i fi spus, dar nu ştiu de ce uitam totdeauna, când venea. Când venea, îmi lua minţile. Şi venea în fiecare secundă. Acum, nu mai vine. Nu mai vine, însă îmi aduc aminte ce trebuia să-i fi spus. Aşa trebuia să-i fi spus: "Dimineaţa, după ce (mi se) deschid ochii, cu faţa spre răsărit (spre răsăritul meu) îmi fac semnul crucii (crucea mea) şi îi mulţumesc celui de Sus (ori de Jos, că-i tot Una) pentru că m- ...

Maria s-a mutat într-o Dimineaţă, fără să lase în urmă nici măcar un adio. M-am trezit Singur, în odaia plină cu Poezii. N-aş fi lăsat-o să plece şi i-aş fi spus: de ce pleci Mario?   Am alergat încolo şi încoace, înainte şi înapoi. Şi am strigat-o şi am căutat-o cu gândul că poate o ajung şi ne întoarcem sau continuăm drumul amândoi, însă nu mi-a răspuns şi nu am aflat-o Nicăieri între Soare-răsare şi Soare-apune, între Cer şi Pământ, între Blestem � ...

Când îmi vorbea despre evoluţia artei, doamna profesoară Geta Teodoru considera că-i necesară depăşirea obişnuinţelor în fiecare clipă, că trebuie instituită starea de asediu asupra şabloanelor, libertatea de mişcare printre colţuri de neant, dar şi printre flori de colţ, că trebuie omologat urletul de durere în paradis, dar şi urletul de bucurie în infern. Şi-mi dădea şi multe exemple. Că avea destule. Fiindcă învăţase de la alţii. Că nu le ţinea doar pentru ea ...

dacă mă laşi să te sărut pe toată înmiresmarea sufletului tău, îţi scriu cea mai înaltă poezie şi te aştept deseară, la pârâu, cu luna răsărită şi stăpână pe întuneric şi pe ochii mei, cu gândul că te-apropii printre sălcii şi ştii că vreau...şi ştiu şi cred că vrei   pârăul încă merge, încă merge – în şopotirea lui parcă te-aud chemându-mi arătarea dinspre locul înmărmurit al timpului trecut, dinspre născare spre singurătate, adică spre con ...

Sub acest fag imens, pe care pot să mă sui şi să mă duc tocmai la marginea cealaltă a Cerului şi tocmai la marginea cealaltă a Pământului, stau (după douăzeci de ani) şi primesc (nu ştiu de unde) cea mai frumoasă poezie despre trenuri şi gări: "Iar mâna mea-i din ce în ce mai rară/ în părul tău din ce în ce mai lung.../ poate aştepţi sau pleci în altă gară/ unde nu pot cu mine să ajung// Nişte oglinzi abandonate-n ciuturi/ îmi spun că sunt, că ai trecut şi sper ...

Moto: „naşterea unui copil este un compliment al divinităţii” (Betty Marcovici) hai, dormi încet, păpuşa noastră scumpă - doar tu ne ţii sub cer şi vezi prea bine: eşti rostul nostru, taina ce ne leagă de scâncetul seminţelor divine!!! hai, dormi încet, frumoasa noastră dragă - să-ţi fie pace, să creşti mare, mare şi să ne duci de mână tocmai unde stă nemurirea ta tulburătoare!!! (Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”) ...