(!) de când nu mai ştiu de maria,/ visez numai cruci şi colivă, şi popi cu prohodu-n rostire,/ şi pânză cernită-n triglifă... şi-o caut încolo şi-ncoace,/ şi-o chem şi o rog să se-ntoarcă în clipa aceasta înaltă/ ş-adâncă şi lungă şi largă (!) (!) toţi ştiu de maria, dar nimeni/ nu-mi spune ce face şi unde-i ascunsă, ori albă, ori neagră/ în spaţiul etern al secundei pe care o calc în picioare/ şi nu-i dau de capăt... nu-i pasă acestei clipeli surdomute/ c ...

Mă uit la hărmălaie şi mă crucesc. Dacă tot nu mă pricep să "dansez", mă hotărăsc să recit "Cântec şoptit", una dintre cele mai frumoase poezii ale literaturii universale, scrisă de Zaharia Stancu. "Cântec şoptit" tare. Urlat, adică. Să se audă. Să audă toţi "dansatorii" ce minuni se ascund în spatele cuvintelor, în farmecul Limbii Române. Aşadar, îmi iau inima în dinţi, o scrâşnesc puţin, şi încep să strig: "Odată am ucis o vrabie,/ am tras cu praştia-n ea ...

Îţi mulţumesc pentru că mi-ai umplut ulciorulşi pentru că ai stat sub salcie, alăturea de mine,până când mi-am potolit cea mai lungă şi cumplită sete, până când am înţeles că o asemenea facere de bine este egală cu smulgerea din braţele celei care se repede să-şi domolească foamea măcar cât ţine o secundă, fiindcă, oricum, nu se satură niciodată, e hulpavă şi furibundă... şi nimeni n-are curaj să-i facă şi să-i ducă nota de plată! Pentru acest ulcior şi ...

Toată săptămâna, până la "ceaiul cu strigături" de sâmbătă seară, stau ca pe ghimpi. Am pregătit foarte multe, pentru toate mofturile şi pentru toate categoriile de specialişti, pentru toate sexpertele în urlete şi bâţâieli. Mai ales că vreau să profit de această ocazie şi să-i cer mâna iubitei în public, s-o iau de braţ şi de nevastă pe Florica şi s-o duc la mama, acasă, la ţară, să se bucure şi ea, şi tata, şi, şi... Ehei, sărace bine, mult rău te-aştea ...

doamna lehamite mă strigă şi bate la poartă şi spune că vrea să-i dau o dulceaţă de cireşe amare, dar nu pot s-o aud şi să-i deschid şi să-i dau fiindcă dorm din ce în ce mai adânc şi învelit cu ziare doamna lehamite nu se dă bătută şi strigă din ce în ce mai tare şi mai mult şi mai înalt, sfărâmă poarta, sfărâmă uşa, intră la mine ca o distrugătoare maşinărie de asalt şi începe să mă dezvelească şi să citească ziar cu ziar, foarte atentă şi morm ...

Sigur că da! am o săptămână până la ceaiul următor, când Florica din colţ doreşte să asculte, cu discipolii săi, strigăturile pe care mi le comandă cu atâta fervoare, cu atâţia ochi daţi peste cap, cu atâta pisiceală, aplomb şi prefăcătorie! trebuie să onorez neapărat această comandă! altfel, risc să-mi dea Florica papucii, să mă tragă pe dreapta, să mă pună pe chituci, să mă lege de salcâmul infamiei, care creşte falnic în mijlocul bătăturii lui nea Lul ...

Stâlp de iluminat publicul, stă continuu şi singur şi neobservat din zori până-n seară, dar nu se văicăreşte niciodată, nu ştie decât că trebuie să nu moară, nu ştie decât că trebuie să-i facă datoria fără vro răsplată, nu cere nici de foame, nici de sete... nici măcar nu ştie dacă vro cineva-l crede sau nu-l crede! Stâlp de iluminat publicul, nici din seară până-n zori nu-l observă nimeni... cică bate la ochi şi cică strică toate punctele de re/vedere ale p ...

Rămân (cam) trăsnit. Şi nu înţeleg: cum, adică, era mai bine să fi scris strigături? oare chiar nu a plăcut deloc poezia mea? oare sunt atât de slab pe câmpia Limbii Române? sau, vorba mamei, am stricat orzul pe gâşte când iarba-i până la genunchi? sau, vorba tatei, am pus pe foc rugăciuni ca să încălzesc suflete moarte?... Oricum, înghit în sec, mă inundă şi mă scormonesc toţi dracii din lume, dar nu vreau să las impresia că sunt dominat de aceste chichioane conju ...

(!) nici nu regret şi nici nu sper:/ aşa mă protejez de moarte, suntem convivi întru vecie,/ tovarăşi drepţi, la cataramă, la rău, la bine... fiecare/ chiar s-ar jertfi, la o adică, numai să fie în folosul/ aproapelui, când se abate pe casa noastră vro furtună/ şi răscoleşte şi destramă... ş-astfel şi eu şi moartea trecem/ orice-ncercare, fără frică (!) (!) nici nu regret şi nici nu sper:/ aşa-mi ţin viaţa lângă mine ş-o las să bea şi să mănânce/ cu moartea ...

Mai cu junghi, mai cu tuşit, mai de voie, mai de nevoie, Gică opreşte instalaţia de cântat. După figuri, nu-mi vine cred că prea au chef şi poftă de ascultat poezii, dar nici eu nu mă las intimidat de feţele lor acre şi dure, departe de oximoron. Îmi dreg vocea, mi-o fac limpede şi gravă, tai aerul/fumul cu palma mâinii drepte, îi fixez, câte o fracţiune de secundă, pe fiecare, să mă conving că-s atenţi... şi încep să recit cu "O salcie pe malul apei" în mâna cealalt ...