Într-un singur glas, bucuroşi că mai trecem o dată pe lângă hatmanul Mazeppa şi că ne vom umbla pe Libertăţii, una dintre cele mai liniştite şi arhaice stradele din Galaţi, aprobăm pozitiv propunerea prietenului Emil, mai ales că eu am mai fost în perimetrul casei şi ogrăzii şi grădinii sale când munceam (pe bune!!!) ca să funcţioneze Protecţia Civilă în caz de Urgenţă, ferească Dumnezeu!... Aşadar, sărutăm mâinile Mariţei cu statueta Matriei la gât, îi salut� ...

Am fost şi eu, odată, în preajma dumneavoastră, cu ochii şi cu pofta la masă, la fereastră... un fel de jucărie cu suflet mare-am fost... şi-aţi spus, şi unii şi-alţii, că-s animal şi-s prost! Apoi, şi mai scabroase cuvinte-aţi dat spre mine, şi, totuşi, nu vă crapă obrazul de ruşine... (!?)... sudălmi, blesteme, pietre şi lovituri... e-hei!... voi sunteţi oameni (?!)... Doamne, ce lei şi paralei! Mi-aţi azvârlit urmaşii şi m-aţi călcat pe coadă, m-aţi fugă ...

Da, sigur că da! E chiar maica ofiţerului, Sofia! E chiar maica mea, Ruxandra! Oare să credem într-adevăr? Ori să credem că ni se pare? Chiar atâta de adâncă răvăşire să fi stârnit ceastă DUHOVNICEASCĂ argheziană rostită-n şoaptă de maior, încât să avem vedenii? Da, negreşit, poema lui Tudor de la Mărţişor nu-i de ici, de colo... nu-i una care să-ţi adoarmă comprehensiunea! Te determină să-ţi aduci aminte Trecutul ultimului Viitor, să-ţi aminteşti că nu eşt ...

Eu te visez cu totdeauna,/ tu mă visezi cu niciodată, eu te pândesc pe drumul mare,/ tu te fereşti pe drumul mic, eu am crezut că nu se poate/ ce s-a putut să nu se poată, dar n-am pus lacăt la uimire/ şi n-am trecut la inamic... n-am azvârlit cu barda-n lună,/ cu piatra-n singura Marie care-(mi) vesteşte Învierea/ ca pe-o Divină Tragedie! Nu s-a putut să nu se poată/ abandonare-n holocaust, nălţare-n flăcări (prin rugare)/ şi mormântare-n manuscris, dar n-am ales vro tân ...

Vă rog foarte frumos şi mult, din toată suflarea vă rog: nu bateţi câmpii, nu rupeţi florile, nu călcaţi pe iarbă, nu blestemaţi zăpada şi ploaia, nu azvârliţi păsări şi păpuşi la gunoi... lăsaţi cuvintele să vină la mine... am să le pun să mă încolţească, să mă înflorească, să mă lege şi să mă crească şi să mă culeagă şi să mă mănânce crud... ori să mă fiarbă! Lăsaţi cuvintele să vină la mine şi o să vedeţi cum (se) vor înmuguri, (se) ...

Parol, ca şi cum toţi am fi într-altă Dimensiune, aşteptăm, vrem să se întâmple ceva, să se facă posibilă Revelaţia! „Ce-ai uitat?” - îl chestionez pe Maiorul artilerist. „N-am uitat nimic!” - zice surprinzându-ne pe tustrei şi... pe Mariţa. „Am fost până la Cimitir!” - parcă se scuză straşnicul Ofiţer. „Şi - continuă prietenul - dacă nu ştiţi, vă raportez eu: în Cimitir e o altă Dimensiune! O altă Dimensiune pentru cei care ştiu cu ce se „mănân ...

Ne aşezăm la masa noastră pregătită şi gătită ca pentru o întâlnire astrală! Şi ne uităm spre uşă! Şi nu ştim ce să începem, de ce să începem, cum să începem şi pentru cine să începem, chiar dacă ştim că pentru noi nu mai contează timpul şi vremea şi coordonatele şi locul exact în care credem că suntem la discreţia istui Neant Frumos şi Urât şi Gratuit! Sorbim din Dealurile Bujorului şi aşteptăm să apară maiorul Romică Bălan! Oare de ce întârzie? S ...

S-apropie... ea este... nu se poate să fie Alta, Altceva... nu amdecât o mare-mare bucurie:parcă aş fi Ulciorul lui Khayyam,din care bea întreaga Omenimeşi-aşteaptă s-o întrebe unde-a fost,să-i mulţămească, să-i sărute mânafiindcă ea-i de-a pururi Lege, Rost!S-apropie încet şi-nlăcrămată,cu mâinile întinse spre Atunci,când număram până la Şapte Taine,până la Zece straşnice Porunci!...Sigur că da... se vede pe drumeagul pe care-l ştiu, pe care şi tu-l ştii:pa ...

Din uşa crâşmei, Mariţa ne face semn să ne grăbim! Nu ne grăbim! Mai ales că suntem marcaţi de bocetul pe care tocmai l-am ascultat! Şi mai ales că toţi avem pe cineva drag în cest Subsol primitor, dar şi în alte şi alte Subsoluri răspândite pe toată rotunjimea istui Lut ne/pieritor! „Nu ne grăbim, că tot acolo ajungem!” - decretează Grigore. „La crâşmă sau la Cimitir?” - se amuză Emil. „Mai întâi la Cireşica, ş-apoi la Dormitor!” - ironizează mucalitul ...

În spaţiul plin cu paralele drepte mă simt stingher, mă simt urât, mă simt murdar... până şi steaua mi-i urâtă, mi-i murdară şi nu-mi mai dă lumină perpendicular! În spaţiul plin cu paralele drepte nu sunt nici sfânt, nici drac, nici tot şi nici nimic, plătesc tribut unui principiu fără suflet, nu râd, nu plâng, nu strig... la ce/de ce să strig? În spaţiul plin cu paralele drepte mă uit ca zimbru-n lung şi-n lat şi-n sus şi-n jos şi-n calendar... şi nu dă nimeni ...