Maria – rază perpendiculară/ pe diametrul sufletului meu – / (mi)-a desenat pe geam Lumină chioară,/ să nu văd calea către Dumnezeu! Am vrut să-i dau puţină înclinare/ spre ochiul unui sfinx (ne)judecat,/ într-un pustiu rotund, fără de care/ nici un Poet nu poate fi curat! Am vrut s-o şterg, dar m-am umplut cu milă,/ mi-am zis că e Păcat, mare Păcat/ s-arăt că sunt un fel de flămânzilă/ hulpav de lucşi, avar (ne)vertebrat! Am vrut s-o tai, s-o frâng, s-o dau afară/ ...

Şi de atâta şi atâta multă vreme, şi de atât şi atât mult timp, doamna în rochie de stambă,/ cea mai frumoasă făptură din flori a pădurii de salcâmi/ şi a fluturelui condamnat la lux de lampă,/ mă aşteaptă acolo, numai acolo, să-mi dăruiască tot sufletul...şi îmi/ trimite rugăciune: primăvara – prin păsări şi prin ghiocei!...vara – prin maci şi prin rusalii!...toamna – prin zloată şi prin gutui!...iarna – prin lupi şi prin viscol şi prin omăt!.../ şi ...

Când am ajuns, Ea nu era Acolo!.../ nimeni n-a vrut să-mi spună unde este!.../ şi am strigat-o, dar am auzit/ un râs şi-un plâns din Adâncimi Celeste! Nu-i râsul Ei! nu-i plânsul Ei! – mi-am zis – / Ea n-are cum să ştie şi să poată/ ce-nseamnă bun şi rău, frumos şi hâd,/ nu râde şi nu plânge niciodată,/ nu dă nimic, ia tot, fără s-aleagă.../ şi-i (pururea) cu Sine împăcată! Unde o fi?...oare de ce nu vrea/ să mi s-arate?...cine mi-o ascunde?.../ nu este-a mea ...

Ai grijă, fiule! ai grijă!/ poartă blândeţe de pisică/ şi (iluzorie, din fire)/ suceşte fire prin firide/ antice, noi, aşa, moderne...!.../ dacă întrebi (la o adică)/ zice că Toarce în simbria/ Destinului şi, pasămite,/ este imună la tristeţe/ şi la-nchinare şi la rugi.../ te zgârie, de-i ceri la Viaţă/ o zi în plus...mai bine fugi/ şi-o laşi în plata cui a dat-o/ (a Zeului stăpân şi Tată).../ e stâncă Nona şi seduce.../ parşivă Parcă blestemată!// Ai grij� ...

la masa asta-s numai gloanţe oarbe/ feriţi-vă de gloanţe rătăcite aici se toarnă pace şi iubire/ aici se porunceşte pasămite! la masa asta-s numai ochi de înger/ uitaţi-vă şi n-o să vi se pară că nu sunteţi şi voi printre curaţii/ naivi cu steauă perpendiculară! la masa asta-s doar împătimiţii/ nemuritori într-ale poeziei şi care-ngenunchează într-o clipă/ de admirare-n faţa măreţiei! la masa asta-s doar aceia care/ n-au rupt n-au azvârlit biblioteca şi-au ascu ...

1. Postfaţă Mulţimea de icoane (din spatele oglinzii)/ mă strigă la-nceputuri, mă vindecă de toate/ păcatele pe care le-am adunat (o viaţă)/ sub Ordinul Himerei...acum nu se mai poate/ risipă de Uitare-n vers cu picioare lungi,/ alunecare-n vraja Candorii de Atunci!// Mulţimea de iluzii din gândurile-arare/ îmi fac fără sfială, râzând atâtea semne/ de hai încoace (astăzi) fiindcă e devreme/ să te (a)duci încolo...mi-i frică să mă-ndemne/ la-ntoarcere în Gheara Prezen ...

într-un târziu iau ce-a rămas mai devreme,/ foarte puţin, sfânt...şi mă rog să-mi ajungă/ până-n hotar, unde trecutul mă teme/ cu-n viitor trist cât e moartea de lungă! n-am încotro...n-am decât drumul pe care/ cred că tu-l ştii de la facerea lumii, marie!.../ merg, e târziu...parcă am plumb la picioare,/ însă nu-(ţi) pot spune ce ştiu eu (şi) ţie! dintr-un pustiu, unde nimic nu se-ngroapă,/ iau ce-a rămas: numai un susur de apă,/ numai un vis...(care de-o viaţă m� ...

Unii spun că era foarte bine: oamenii umblau din scofală în scofală şi fluierau de bucurie când vremurile purtau Coroană Regală! Alţii spun că era foarte rău: doar sărăcie lucie, sărăcie fără măsură...chiar şi puricii aveau păduchi...şi păduchii umblau cu paiul în gură! Unii spun că-i foarte bine în Republica noastră Transcendentală când profesorii se dezintegrează la stână şi ciobanii predau bâta la şcoală! Alţii spun că-i foarte rău: oamenii umblă din p ...

Ce să-ţi spun, Catifelato?/ ce să-ţi fac? şi ce pedeapsă pot să cer de la cel Veşnic/ şi să ţi-o aplic degrabă, pe spinare...şi pe burtă.../ şi pe tălpi...şi pe sinapsă...? mai ales că mi-ai pus coarne/ şi-ai uitat că eşti o roabă?   Mai ţii minte cum, odată,/ ne ţineam de giumbuşlucuri prin ponoare şi poghiazuri,/ după lună, după stele... ş-apoi te duceai cu alde/ nişte...(cioflingari, ciurucuri)... şi-ţi cătau pe la bârneţe,/ şi-ţi umblau pe la jartel ...

Doamna mea ne(mai)văzută Livadă, te rog să mă ierţi pentru că nu ţi-am scris de mult! Nu ţi-am mai scris nu fiindcă nu mai am cerneală sau cretă sau creion sau maculator sau ţărnă pe jos sau omăt în grădină, cu fiindcă mi-a fost ruşine! E uşor de presupus şi la fel de uşor de înţeles de ce-mi este aşa de ruşine! Cum să nu-mi crape obrazul când ştiu şi ştii că m-ai prins la borcanul cu dulceaţă de gutui? şi cum mâncam cu lăcomie...şi mai puneam şi-n buzuna ...