La urma urmei şi la coada cozii şi la capătul capătului, oare ce caută Bizara mea Clementina la uşa odăii mele de chiriaş, acum, în toiul nopţii? Ce, e ceva atât de urgent încât nu poate să aştepte până dimineaţă? Şi nici nu articulează măcar o silabă! Nu-mi porunceşte măcar să-i fac loc să intre! Ori să mă strecor pe lângă ea şi să fug oriunde, numai aici să nu mai stau, pe stradela asta misterioasă, din spatele Maternităţii! Stă şi zâmbeşte! Nu mişcă ...

La crâşma aceasta cu literă mică, la crâşma aceasta cu literă mare: beţivi de elită, beţivi de duzină... şi-un straşnic beţiv şi naiv în formare! La crâşma aceasta... oricine începe să-şi numere timpul rămas până unde porneşte uitarea-nainte şi-n urmă, cu verzi şi uscate cu mari şi mărunte! La crâşma aceasta... o doamnă mai vinde motive de dus şi de-adus la domnie, motive de-ntors liniştirea în ceasuri şi-n scrise (sortite) şi ţie şi mie! La crâşma ac ...

Miezul nopţii. Pendula bate corespunzător. Aud bătaie în uşă. Aflat între vis şi realitate, mi se pare că aud dangăt de clopot la biserica de pe strada Revoluţiei. Să deschid? Să nu deschid? La urma urmei, de ce să nu deschid? Doar nu poate fi altcineva decât gazda mea, distinsa/destinsa Clementina Bizara, enigmatica şi halucinogena femeie care, cum bănuieşte suflarea vecină, a sublimat unsprezece bărbaţi, ca o văduvă Neagră... deşi-i Albă. Da, sigur că da, îmi iau in ...

Sigur că da!... Aţi citit câţi bărbaţi ibovnici/soţi s-au subtilizat în preajma şi în graţiile doamnei Clementina Bizara, nu? Aţi citit cu câtă suspiciune şi temere-i haşurat duhul şi văzduhul de pe stradela Plantelor stupefiante, da? Aţi citit şi v-aţi lămurit despre incapacitatea autorităţii criminalistice în faţa unor dispariţii suspecte, nu?... Şi tensiunea creşte de la o zi la alta, parol! Şi unde mai pui că, în urmă cu patru ani... (culmea, tot în sâmbăt ...

oare cine mai înseamnă alt ceva decât se vede împrejurul mic sau mare: ură, pizmă, foame, sete? oare care mai de care tocmai unde poate duce într-această strâmto(r)are dintre leagăne şi cruce? oare alt ceva ce este printre-aminte şi uitare? poate (nu)-i un oarecine, poate (nu)-i un oarecare? oare nu cumva se ştie despre careva că-i totul, care poate să (nu) spună ce e viul şi ce-i mortul? care va să zică, poate, într-un timp inert... adică nu va mai putea să rabde lum ...

De fapt, fac vorbire şi scriere despre strada Plantelor, unde sunt chiriaşul serios al doamnei Clementina Bizara, o tristă şi verticală văduvă a răposatului Robert, dispărut în împrejurări stranii, încă nebuloase după atâţia ani. Clementina nu-i o văduvă neagră, ci albă. Că numai îmbrăcată în alb umblă toată ziulica şi toată nopticica. Şi când stă dezbrăcată prin odaia-i plină cu semiîntuneric, tot albă-i la trup. Parcă-i nişte marmoră dăltuită-n statui ...

Unii prieteni şi unii duşmani mă întreabă de ce merg la ziar în fiecare dimineaţă, de ce-l citesc pe Caragiale în fiecare zi, de ce mă uit cum Luna se face nouă şi veche şi plină şi goală în ochii lumii cesteia indiferente, de ce mă doare plânsul câinelui cotonogit şi hohotul sardonic al deşertăciunii prin care [(nu) ştiu cât] (mai) am de mers... şi eu le răspund că mi-i dor de Mama: Singura Lege din Univers! Alţi prieteni şi alţi duşmani nu mă întreabă de ce ...

Ai grijă să nu se repete,/ e falsă... şi n-o să-ţi mai placă: e-un fel de plimbare cu dricul,/ e-un fel de otravă dulceagă, e-o dare de samă pizmaşă,/ e-un timp care urlă şi pierde, e-o ştimă, e-o „care pe care”/ (plus)minus (de)loc foaie verde! Poţi crede că-i templul Uitării,/ căderea-n Extaz, Simfonia a V-a, a X-a... a Câta/ îţi poate scârbi Agonia! Poţi face, desface, reface.../ poţi bate, răzbate, combate, poţi spune mărunte, enorme,/ eterne şi verzi şi ...

vă rog să mă iertaţi că îndrăznesc să vin şi să stau printre dumneavoastră din când în când... vin de dincolo de ceresc dintr-o clipă ne/norocoasă şi măiastră care m-a trimis pe pământ să vă umblu prin grădină şi prin ogradă fără sfială şi fără teamă ca pe drumul mare... pe unde (n)-am mai fost o/dată să vă aduc aminte cum şi ce mă cheamă să vă scot ochii la plimbare prin necunoscutul fără de păcate va să ne plimbăm în linişte şi cu aleasă cred ...

Sigur că da! Aţi văzut ce poate scrie un Prăpăd, un amărât de Prăpăd, un bătrân şi calculat Prăpăd, nu? Aţi văzut cum poate Poezia unui Prăpăd autentic să mă facă slugă eternă la Candoare şi Respect? Şi cum încă se mai poate nădăjdui-n salvarea puţinului Frumos, cât se mai vede în sus şi-n jos, în tot de-a lungul şi-n tot de-a latul cestui modern Apocalips?...Sigur că da! Se poate! Printr-o Rocadă Mare, gândită şi realizată la Timp, se poate scăpa de sub ...