Iată, sub acest fag imens, pe care pot să mă sui şi să mă duc tocmai la marginea cealaltă a Cerului şi tocmai la marginea cealaltă a Pământului, stau (după douăzeci de ani) şi primesc (nu ştiu de unde) cea mai frumoasă poezie despre trenuri şi gări: "Iar mâna mea-i din ce în ce mai rară/ în părul tău din ce în ce mai lung.../ poate aştepţi sau pleci în altă gară/ unde nu pot cu mine să ajung// Nişte oglinzi abandonate-n ciuturi/ îmi spun că sunt, că ai trecut � ...

Am să te duc (pe toată) în mijlocul naturii, să-ţi pun nişte pedale printre cicori şi maci, şi să-ţi repar viteza şi penele din roate, şi să mă uit la tine cum zbârnâi şi cum faci, şi dai încet din coarne când îţi îndrept ghidonul, şi-ţi bâzâi soneria, şi-ţi umblu la rulmenţi, cum îşi dau coate macii şi iau cicoarea-n braţe, şi se aprind în şoaptă, şi nu mai sunt atenţi când chiar mai am oleacă şi termin toate cele, şi pinionul mare, şi pinionul mic.. ...

Moto: "Ce noapte, ce visuri, urâto,              în satul c-o singură casă...              şi azi mai sunt cânturi acolo,              şi azi tu eşti cea mai frumoasă!"                                               (anonim) Cu praştia mea temătoare mă duc în pădurea adâncă... sunt cel mai deştept din pădure... pădurea începe să plângă! Pândesc, văd o pasăre mică în teiul cu scorbură ma ...

Vine dinspre nord-est, pe strada Frunzei. Vine la containerele din faţa bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Vine cu căruţa şleampătă. Vine să scociorască prin gunoaie, să adune materiale plastice. Foarte bine. E o muncă şi asta, nu? Bineînţeles, căruţa este trasă de un cal. Vai de mama lui de cal! Vai de mama lui de animal nobil! Slab şi putregăios, mai abitir ca al doamnei Fefeleaga. Nu are decât două potcoave. La piciorul stâng, din faţă. Şi la piciorul drept, din ...

Mă simt pustiu...şi te împiedici de pragul sufletului meu când vezi că n-are nici o noimă şi nici un strop de Dumnezeu! Mă simt pustiu...nu mă aşteaptă nici un plecat, nici un venit, nu mă mai strigă măcar nimeni să-mi dea oleacă de chibrit! Să-mi dea un seu de lumânare, poate mai văd pe unde merg... poate mă vezi şi tu, iubito, străpuns de raza unui cerc!   Ştii, cercul cel de altădată, care umbla prin visul meu lăsat pe drum când lăcomia l-a fugărit pe Dumnezeu! � ...

Acest sat de la marginea de sus a Universului, acest sat cu nume foarte ciudat, dar şi foarte frumos, acest sat cu cimitir mai mare şi mai des şi mai mult decât satul, acest sat fără hartă şi fără tristeţe şi fără nimic în plus, acest sat uitat, acest sat scăpat de sub controlul operaţiilor şi oglinzilor divine, acest sat din care ieşi exact în clipa când intri, acest sat unde viaţa şi moartea stau pe prispă la taifas, picior peste picior peste picior peste picior...acest ...

Hai, sui în caleaşcă...să mergem departe, din zori până-n seară, ş-apoi până-n zori, departe de viaţă, departe de moarte, departe de-o mie şi una de ori!   Hai, uite cum caii vor drum şi plecare, cum scurmă în rouă potcoavele, cum s-aude lumina sub roţi, cum răsare departele nostru de-atunci pân-acum!   Hai, uite cum vine cu noi ziua toată, cum vine cu noi toată noaptea, cum vine tot timpul, tot spaţiul, tot totul...cum cată cu noi chiar nimicul să meargă...î ...

Ce mai tura-vura! nu-s în stare să salvez rochia din ziarul de ieri, din ziarul de alaltăieri, din toate ziarele din lume! mai bine mă grăbesc să văd trenul şi să renunţ la gândul că, odată şi odată, am să văd rochia umplută cu Ea! sigur că da! alerg! alergăm! abia mă ţin după zmeul sprinten şi antrenat şi naiv şi obişnuit cu fuga după Făt-frumos şi retur! alergăm corect, frumos, gramatical, să nu ne împiedicăm, să nu ne belim nasurile, să nu ne stea inimile, ...

Mă uit la rochie şi nu-mi vine să cred: aşa rochie frumoasă şi fără de sfârşit, dar aşa de goală?! şi zmeul se uită şi crede la fel!...Oare cine-o fi adus-o şi a lăsat-o singură, în această pădure fără de sfârşit? zmeul zice că Ileana (Ileana aceea, nu aceasta!) e vinovată, că nu trebuia să lase mătasea goală în inima pădurii...iar ea să umble (goală) prin lumea aproape de sfârşit!...Sigur că da: şi eu şi zmeul ne rugăm la cerul din vârful copacilor să ...

Moto: "cunosc două doruri grele: dorul meu şi-al mândrei mele!" [Cornel Udrea - Kant (despre cunoaştere)] Şi ce frumos...să stai pe marginea uitării de nicăieri şi de acum şi de atunci... şi să spui plânsuri printre gene ambigene, din suflet mult şi din irisuri foarte lungi! Irisuri lungi şi verzi şi negre şi păcate, irisuri smulse din uitare până când tot ce se vede-i ofilit şi n-are unde să se ascundă...şi rămâne lebădând! S-aude spaţiul cum dă timpul în ...