"Se-ntoarce în sine şi-aude bătaie/ de aripi, se-ntreabă de unde s-aud/ şi-şi uită privirea şi-şi tremură glasul/ spre altă Zburare, spre alt Început!// Şi-ncepe să cânte, să-şi cânte ajunsul/ aici, lângă pragul Plecării departe.../ şi cântă, şi-şi cântă, şi cântă, şi-şi cântă/ iubirea de viaţă, iubirea de moarte,/ iubirea de tot ce i-a fost împotrivă,/ de tot ce i-a fost (sufleteşte) alături,/ prin suduri şi norduri, prin esturi şi vesturi,/ prin ploi şi arşiţe, prin flori şi omături!// Şi iarăşi aude foşnire, bătaie/ de aripi, şi iar se întreabă de ce-i/ atâta-ncordare şi-atâta dorinţă.../ şi-aude şi vede că n-aripa ei/ scânceşte şi cere Înaltul/Adâncul,/ din Cântecul ei de iubire, din Vis.../ deschide ochi mari şi amari şi ferestre,/ şi vede/citeşte pe Aer: Închis!"//...Nu?
Sigur că da!...Soprana ia cuţitul de tăiat plicuri cu scrisori de dragoste...şi scrie crestătura patruzeci şi unu pe răboj. Lemnul sângerează...de parcă s-ar fi nutrit cu sângele Dianei. De undeva, din culisele Deşertăciunii şi ale Nădejdii, un Cor Antic îi cântă "La mulţi ani!"...iar Corbul lui Edgar Poe îi aduce în şi din Zbor un trandafir negru la geamurile dinspre Totdeauna, chiar dacă-i croncăneşte arhicunoscutul şi liniştitorul Nevermore!...
Da...e 20 Martie 2012!...Da..."vreme vine, vreme trece".../ "vreme trece, vreme vine"...!...Da...e 16 Mai 2012!...Diana îşi numără dezamăgirile...şi sunt mult mai multe decât anii de pe răboj!...Oftează pur şi simplu, îşi înghite o lacrimă şi începe să scrie: "De n-ai fi fost, oare-ar fi fost mai bine?/ Dacă n-ai fi, oare n-ar fi mai rău?/ Când n-oi mai fi, nu cred că n-o să fie/ uitarea ta peste trecutul meu!// Zbor să mă duc, mă duc să zbor în pururi.../ mi-am încercat aripile mereu,/ ţi-ai pregătit încet (şi fără milă) uitarea ta peste trecutul meu!// Rămâi frumos...eu n-am să cad vreodată/ din cântecul sublim al cestui zbor.../ nu-i vina ta că nu-s ne/vinovată/ şi cum că totdeauna n-am să mor!"...Da!...Sigur că nu!...
Începe 17 Mai 2012. E noapte. Noapte fără cusur. Ademenitoare. Diana-şi deschide aripile şi bate întunericul din odaie-n balcon, din balcon în odaie, din odaie-n balcon...!...Se revarsă zorii. Fără să privească în urmă, Diana se suie pe marginea Clipei şi se aruncă în braţele celui din urmă Zbor...direct spre al Nouălea Cer!...
Lângă Iaşi, în cimitirul din Tomeşti, Corbul Nevermore îşi hodineşte aripile şi citeşte pe o Cruce răboj: "Diana Spânu...20 Martie 1971 - 17 Mai 2012"...O aud: "Sunt iarbă până unde a ostenit Lumina!"...
