Timp în agonie. Vreme în clocot. De la ăl de Sus, cică. De la Creator, zice bigotul. E treaba fiecăruia să creadă şi să mormăie ce vrea. Sărmanul nu-i în stare nici să mai realizeze câtă minciună de Sus şi câtă încăpăţânare (în ticăloşenie) de Jos guvernează iastă Sferă de lut, aşa-i de ocupat cu sfânta lui Lene, cu măreaţa lui Lăcomie, cu apostolul său Lux, cu indescriptibila şi inepuizabila lui Laşitate. Acest tip de sărman, chiar dacă umblă în şlapi ori în pantofi cu scârţ, uită cât de mult şi cu câtă conştiinciozitate a pus şi pune mâna (nu mintea) în fiecare zi la Clocotul şi Agonia evidentă. Nu-i cazul să dau exemple, fiindcă-i în retina şi-n timpanul oricui "aportul adus" de fiecare (cum se pronunţă dumnealor) la dezastrul prezent peste tot şi la orice oră de pe orice fus, mai ales pe fusul unde oraşul Galaţi îşi dă duhul şi văzduhul sub asaltul gunoaielor, noxelor, zgomotelor şi, îndeosebi, sub tirul necruţător al lui nesimţirii. Nu?...Sigur că da!...
Stau (într-o încăpere) cu dopuri şi căşti antifonice. Altfel, chiar că trebuie să fii nesimţit pentru a rezista balamucului produs şi întreţinut de cretini "fizici şi juridici", ca să folosesc o expresie foarte imbecilă şi foarte dragă celor de mai Sus şi de mai Jos. Altfel, "risc să mor în timpul vieţii şi n-am chef să-i satisfac pe târtani", cum foarte real, cumplit de real, zice un poet încă locuitor în oraşul cu foşti salcâmi, foşti tei, foşti serioşi, foşti liniştiţi, foşti harnici, foşti, foşti, foşti...!...Nu?...Sigur că da!...
Şi, cum stau eu (într-o încăpere) cu dopuri şi căşti antifonice performante, trimise din ultimele răcnete ale ingineriei americane, ca să facă faţă biţilor şi cota/biţilor dezlănţuiţi din cuştile craniene ale gealaţilor puşi pe şucăr şi călare pe pâine şi circ gălăţean, dinspre nordul Frunzei se rostogoleşte în/ spre sudul Frunzei un terifiant amestec de sunete (claxoane) pe care doar nişte târtani îl poate folosi drept motiv de bucurie, fanfaronadă în dispreţ faţă de liniştea publică, faţă de cele mai elementare reguli de convieţuire într-o cetate! Desigur, pe măsură ce cortegiul matrimonial se apropie de instalaţiile mele antizgomot, acestea se fisurează, se destramă, se sfărâmă, nu mai au putere să se opună cestei panarame, pe care, iată, unii o numesc "alai de nuntă"!...Nu?...Sigur că da!...
Şi, ca să închei într-o notă "optimistă" acest episod palid despre apucături omeneşti, iată un citat al lui Pio Baroja, scriitor spaniol (1872 - 1956): "Omul: un milimetru peste maimuţă, când nu este cu un centimetru sub porc!"...Stai să vezi!
