E imposibil să nu te gâdile plăcut energia Oanei Mogoş pe scenă, pentru că toate rolurile ei sunt jucate cu bucuria provocărilor cât mai dificile. Mi-a mărturisit că cea mai mare bucurie din primăvara aceasta e faptul că oamenii pot veni iar la teatru. Prin urmare, îi invită pe gălăţeni, duminică, 14 martie, de la ora 19,00, la spectacolul "Uluitoarele numere de singurătate ale lui Edward Gant", o piesă ca o sărbătoare, un adevărat tur de forţă şi pentru ea, dar şi pentru colegii cu care va împărţi scena, Cristian Gheorghe, Ionuț Moldoveanu și Vlad Volf.
- Sărbătorim Ziua Femeii. Ce mai înseamnă ea în zilele noastre? Se bucură într-adevăr femeia de libertate deplină?
- Pentru mine, femeia e acel ceva călduţ unde te întorci când ţi-e greu. Mama integrează totul despre femei, e locul acela unde ştim că suntem bine primiţi oricând, deşi există un egoism din partea noastră. Ştim că ne aşteaptă acolo, dar de multe ori, nu ne facem timp, decât când avem nevoie de ea. În ceea ce priveşte rolul femeii astăzi, cred că suntem mai pregătite ca oricând pentru orice formă de eveniment şi pentru orice provocare. Adică, acum femeia îşi cumpără singură o autofiletantă şi-şi dă două găuri în perete, nu mai e nevoie să aştepte un bărbat pentru asta. Însă mie îmi place să-mi arăt şi latura vulnerabilă. Avem nevoie de bărbaţi. Măcar şi pentru a ne zice că am dat prost găurile cu autofiletanta.
- Duminică şi luni, ai jucat în spectacolul "MaMe", care aduce pe scenă propria experienţă a fiecărui actor în relaţia cu mama sa. Pentru tine cum s-a materializat acest lucru?
- Recunosc că, pentru mine, perioada în care am repetat pentru spectacolul "MaMe" a fost complicată, pentru că a coincis cu perioada în care am decis să mă mut de acasă. Ştiam că se va întâmpla acest lucru odată, am tot amânat, dar s-a întâmplat chiar cu puţin timp înainte de premieră. Exact cum spune un coleg de-al meu în spectacol: "Mamă, eu plec! Dar mă întorc marţi după zacuscă". Mama e pentru fiecare dintre noi locul în care ne simţim acasă. Iar spectacolul este unul foarte cald, este o bucurie, e ca şi cum te întorci acasă. În mod cert ne definesc părinţii. Vrem, nu vrem, ajungem să acţionăm ca ei. De exemplu, mama mea cântă foarte frumos. Mi-a spus de mai multe ori că îi pare rău că nu a luat-o pe drumul acesta. Era o plăcere s-o ascult când eram mică. Se pare că drumul spre artă ea mi l-a insuflat, deşi, când i-am spus că dau la actorie, m-a întrebat repede "Nu vrei să faci pedagogie?". S-a temut pentru mine, dar între timp s-a lămurit că e ceea ce mi se potriveşte. Mama e cea pe care o porţi cu tine într-o mulţime de lucruri. Eu de la ea ştiu că hainele curate se ţin separat de cele purtate, că ai adidaşi de oraş şi de mers la cumpărături, că mâncarea se face doar într-un anumit fel. Doamne fereşte să pui pătrunjel în ciorbă altfel decât la sfârşit! Mama e o persoană sociabilă, dansează la petreceri, îi place să fie în centrul atenţiei. Şi, probabil, asta m-a făcut şi pe mine să mă arunc în chestia cu scena, cu ieşitul la rampă. Mă bucur că am putut face măcar eu acest lucru!
- Plină de energie, talentată, jucând cu bucurie orice rol, cam asta am văzut eu la Oana Mogoş. Poţi să mai adaugi şi tu câte ceva despre ceea ce te defineşte ca actriţă?
- Există o linie foarte fină între ce te defineşte ca om şi ca actor. Pe scenă trebuie să aduci de multe ori ceea ce eşti tu ca om. Un defect pe care crezi că îl ai, pe scenă poate deveni un lucru în favoarea ta. Te poate ajuta. Mă consider un om şi o actriţă pregătită pentru necunoscut. Poate la vârsta mea pare o naivitate, dar îmi doresc experienţe care să nu-mi gâdile confortul. Să fac lucruri pe care încă nu le-am făcut. Îmi amintesc că la început eram un pachet de complexe, dar am avut parte de regizori diferiţi, care mi-au dat posibilitatea să experimentez situaţii noi. Să mă joc. Meseria aceasta este o joacă frumoasă, pentru care eşti şi plătit. E minunat pentru mine. În contextul meseriei, eu am descoperit că sunt pregătită să mă bucur de tot ce înseamnă ea. De toate provocările.
- Ce povovocări îţi doreşti?
- Îmi doresc să joc într-un spectacol care să ceară mult de la mine. Şi muzică, şi mişcare. De aceea, reluarea spectacolului "Uluitoarele numere de singurătate ale lui Edward Gant" e o provocare. Fiecare dintre noi joacă patru roluri în două ore. Îl iubesc foarte mult, e ca o sărbătoare. Am ocazia să joc şi naiva şi matroana în acelaşi spectacol. Ce bucurie poate fi mai mare! E un spectacol în care poţi cunoaşte o lume în două ore, poţi intra în lumea actorilor şi să-i vezi aşa cum sunt ei.
- Ce le transmiţi spectatorilor gălăţeni, acum în prag de primăvară?
- Avem nevoie de teatru şi de magia spectacolului văzut din sală. Aş vrea să ne putem bucura din nou de spectacole fără grija că ne putem îmbolnăvi. De aceea am pentru spectatori un mesaj: daţi-vă voie să vă duceţi într-un loc unde să ziceţi ce vreţi. Suntem învăţaţi să nu spunem ce gândim, să nu supărăm, să stăm în banca noastră. Dar avem nevoie să mergem undeva unde să putem spune ce gândim şi simţim. Şi teatrul oferă asta. Teatrul oferă poveşti. Şi avem nevoie de poveste, pentru că e mai uşor, prin poveste, să te descoperi pe tine aşa cum eşti.
